Șoferi sub influența alcoolului, depistați de polițiști

Șoferi sub influența alcoolului, depistați de polițiști

 

 

Polițiștii din cadrul IPJ Neamț efectuează cercetări față de patru persoane, sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului și încredințarea unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care se afla sub influența alcoolului, informează Poliția Neamț.

Sâmbătă, 10 noiembrie, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Roman au depistat, pe strada Mihai Viteazu, un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani, din localitatea Ștefan cel Mare. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Tot sâmbătă, poliţiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurale Ion Creangă au depistat în trafic un bărbat de 33 de ani, din localitatea Ion Creangă, care conducea un autoturism pe strada Bisericii, în timp ce se afla sub influența alcoolului. Acesta a fost supus testării cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de peste 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Azi-noapte, 11 noiembrie, în jurul orelor 00.30, polițiștii din cadrul Secţie de Poliţie Rurală Ştefan cel Mare au depistat pe DJ 208G, din localitatea Tupilaţi, un autoturism condus de o tânără de 20 de ani, din Săvinești. Întrucât emana halenă alcoolică, aceasta a fost testată cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânăra a fost condusă la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că o altă tânără de 27 de ani, din Iași, pasageră în același autoturism, i l-ar fi încredințat pentru a-l conduce, deși cunoștea faptul că aceasta se afla sub influența băuturilor alcoolice. Cele două sunt cercetate de polițiști sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului și încredințarea unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care se afla sub influența alcoolului, mai precizează reprezentanții IPJ Neamț.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0