Șoferi fără permis în prag de sărbători

În perioada 16 – 22 decembrie, lucrătorii Serviciului Rutier Neamţ au acţionat pe linia combaterii consumului de alcool, în cadrul unei campanii coordonate de către Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţei Române.

Scopul acestei acţiuni a fost reprezentat de reducerea numărului de accidente rutiere produse pe fondul consumului de alcool, conştientizarea participanţilor la trafic asupra pericolului la care se expun atunci când circulă sub influenţa băuturilor alcoolice, precum şi sancţionarea nerespectării acestei obligaţii prevăzute de legislaţia rutieră. Pe parcursul acţiunii, lucrătorii de poliţie rutieră au reţinut zece permise pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană care prezintă o concentraţie alcoolică de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat (amendă de la 720 la 1.600 lei şi suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă de 90 de zile) şi au constatat nouă infracţiuni la regimul circulaţiei.


COMENTARII

WORDPRESS: 0