Șofer din Sagna prins băut la volan pe E 85, la Horia

Șofer din Sagna prins băut la volan pe E 85, la Horia

Dimensiune text

 

În acest weekend, trei conducători auto au fost depistați de polițiști având concentrații mari de alcool în aerul expirat, motiv pentru care le-au fost întocmite dosare penale, informează IPJ Neamț.

Sâmbătă, 7 martie, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Roman au depistat un bărbat de 31 de ani, din Sagna, care conducea un autoturism pe DN 2 – E 85, în localitatea Horia. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de peste 0,60 mg/l alcool în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate a alcoolemiei.

Tot ieri, polițiștii Secției de Poliție Rurală Ștefan cel Mare au depistat în trafic un tânăr de 20 de ani, din Bîrgăuani, în timp ce conducea o autoutilitară pe DJ 208 G, pe raza localității Ștefan cel Mare. Fiind testat cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de peste 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate a alcoolemiei.

Duminică dimineață, în jurul orei 2.00, polițiștii Biroului Rutier Piatra Neamț au depistat o femeie de 36 de ani, care conducea un autoturism pe strada Orhei, din Piatra Neamț. Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Femeia a fost condusă la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate a alcoolemiei.

„Pe numele acestora, polițiștii au întocmit dosare penale, fiind cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Polițiștii continuă acțiunile în trafic și vor lua măsuri ferme față de cei care consumă alcool și apoi se urcă la volan!”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0