Socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg

Echipa de baseball juniori III a LPS Roman a pierdut două meciuri în turneul de la Olteniţa.

Antrenorul Marcel Arcana, cel care se ocupă de juniorii III de la LPS Roman, la baseball, spunea, înaintea turneului I al competiţiei interne cel mai bine cotate, că vrea titlul naţional. Deocamdată, rezultatele nu confirmă procentajul de sută la sută, în ce priveşte numărul de victorii şi, inclusiv, de puncte pe care şi l-ar fi dorit profesorul romaşcan în primul turneu. „În campionatul trecut, echipa era mai puţin experimentată. Acum este anul de vârf pentru această generaţie, la juniori III, anul în care putem obţine rezultatul cel mai bun, titlul de campioană în sală”, a zis Marcel Arcana înaintea turneului de la Olteniţa.

Primul dintre cele două turnee ale Campionatului Naţional de baseball în sală, la grupa de vârstă menţionată, a avut loc la Olteniţa, în perioada 20 – 22 februarie. Printre participantele la întrecere, alături de echipa Liceului cu Program Sportiv Roman, vicecampioană naţională la aceeaşi grupă de vârstă în ediţia 2014, s-au înscris şi alte şapte echipe, reprezentante ale localităţilor: Călăraşi, Olteniţa, Curcani, toate din judeţul Călăraşi, Bucureşti, Alexandria (judeţul Teleorman), Tîrgu Neamţ şi Botoşani. Concursul, rezervat copiilor cu vârstă maximă de 11 ani, numit şi turneul Sud, va fi urmat de turneul Nord, în toamnă, cel în care vor fi stabilite campioana şi celelalte medaliate.

LPS Roman a învins cu 12-1 echipa din Tîrgu Neamţ, cu 14-0 pe cea din Botoşani, cu 7-0 pe cea din Bucureşti, cu 12-1 pe cea de la Curcani. A pierdut: 0-13 cu echipa din Călăraşi şi 6-11 cu cea din Alexandria.

„Pentru mine a fost foarte bine, la un moment dat. Am reuşit să jucăm patru meciuri în cinci ore. Poate că în meciul cu Alexandria puteam obţine mai mult. Asta e valoarea. Echipa din Călăraşi m-a uimit. De unde au adus aceşti copii? Copiii fac şi greşeli. Noi am făcut mai multe greşeli. Nu mă aşteptam ca echipa din Călăraşi să fie aşa de bună, mult mai omogenă decât a noastră. Trebuie să recunosc, cu respect, că m-a luat prin surprindere. Totuşi, a fost o experienţă benefică pentru noi. Cu toţii avem de învăţat. Va fi altfel la turneul din Nord. Ne dorim ca atunci să câştigăm toate meciurile”, a mai spus Marcel Arcana.

În ultima competiţie naţională a anului trecut, echipa de baseball masculin, juniori III, a Liceului cu Program Sportiv Roman, a devenit vicecampioană naţională. Turneul final, în sală, s-a desfăşurat la Alexandria. Antrenorul Marcel Arcana a spus, atunci, că locul ocupat de echipa sa nu putea fi unul mai bun şi că învingătoarea şi-a meritat titlul de campioană: „Echipa din Călăraşi a fost, fără discuţie, cea mai bună, fiind mai omogenă şi cu o experienţă mult mai mare. Noi suntem bucuroşi că am luat medaliile de argint într-o competiţie cu mai multe pretendente la statutul de vicecampioană, precum CSȘ Tîrgu Neamţ sau CSȘ Alexandria. Am câştigat meciurile cu toate celelalte echipe, în afară de CSȘ Călăraşi”.

Lotul LPS Roman: Adelin Adam, Andrei Trifaş, Cosmin Octavian Antal, Dragoş Cocuţi, Alexandru Farcaş, Alexandru Ungureanu, Florin Benea, Davide Gabriel Beşleagă, Ionuţ Mădălin Blaj, Vasile Paul Blaj, Alexandru Ciobanu, Gabriel Enăşoaie, Richard Iştoc, Emanuel Mihăeş, Mădălin Mitoc, Petrică Soci, Cosmin Vârlan, Ricardo Giani Chichiriţă şi Gabriel Rareş Dragu.


COMENTARII

WORDPRESS: 0