Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Neamţ a anunţat faptul că, de la începutul acestei luni, criteriile de acordare a dispozitivelor medicale gratuite s-au schimbat.
Astfel, se vor acorda, fără a fi trecute pe lista de aşteptare, aparate pentru administrarea oxigenului, aparate pentru incontinenţă urinară, proteze traheale şi dispozitive pentru protezare stomii. În ceea ce priveşte gradurile de urgenţă pentru acordarea altor dispozitive medicale, criterul de vîrstă va conta în proporţie de 30%, astfel că tinerii pînă la vîrsta de 18 ani şi copiii vor avea prioritate indiferent de dispozitiv. Criteriul de necesitate va conta în proporţie de 25%, criteriul de reintegrare socială va avea o pondere de 15%, criteriul social va avea 10%, iar criteriul urgenţei, în cazul intervenţiilor chirurgicale, va fi de 10%. De asemenea, în cazuri excepţionale, preşedintele director al CAS Neamţ poate aproba o solicitare în afara criteriilor menţionate, cu justificarea temeinică a motivelor şi în limita a maxim 10% din totalul fondurilor disponibile, după aprobarea celorlalte cereri cu prioritate absolută.
Din nefericire, potrivit datelor furnizate de către CAS Neamţ, anul acesta prea puţine persoane au beneficiat de dispozitive medicale, avînd în vedere că, pentru tot anul în curs, la acest capitol s-au alocat doar 1,9 milioane de lei. Cele mai multe dispozitive acordate au fost aparatele de oxigen şi protezele. De altfel, fondurile pentru dispozitivele medicale au fost mereu o problemă, astfel că pe listele de aşteptare se află pacienţi din anul 2010.
Comentarii