HomeEducatie

Sindicatele din școli cer salariile promise

Sindicatele din învățămînt s-au reactivat. Ele cer reîntregirea salariilor, amendamente la Legea Educației – care să poată face ca acest document să poată fi aplicat în întregime, modificarea structurii consiliilor de administrație din școli, modificarea metodologiei mișcărilor de personal, care să reintroducă pretransferul și detașarea.

 

Sindicatele spun că sînt măsuri pe care le așteaptă de la actuala guvernare.

Nu cerem decît ca actuala guvernare să-și țină promisiunile pe care le-a făcut sindicatelor la momentul în care a ajuns la putere. Cînd vorbim de reîntregirea salariilor, mă refer la salariile pe care cadrele didactice le aveau la 1 iulie 2010, care, oricum, vor reprezenta acum doar un procent din ceea ce erau atunci, întrucît puterea de cumpărare a scăzut mult. O altă solicitare a noastră face referire la componența consiliilor de administrație. Ni se pare normal ca majoritatea în consiliul de administrație al unităților de învățămînt să revină celor care se ocupă de educație, profesorilor. Ne vom regîndi strategia, adaptată la actualul context social, economic și politic, încercînd, în primul rînd, să găsim acele elemente prin care să facem puterea să înțeleagă că trebuie să-și respecte toate promisiunile și să pună în practică măsuri concrete de îndeplinire a acestora„, a spus președintele Sindicatului Liber al Lucrătorilor din Învățămînt și Cercetare Neamț, Gabriel Ploscă (foto).

Pașii concreți ai strategiei vor fi stabiliți în cursul săptămînii viitoare, la București, la reunirea Colegiului Liderilor din Federația Sindicatelor Libere din România, urmînd ca măsurile stabilite să fie aplicate și de sindicaliștii din învățămîntul nemțean.

Articol nou
Articol mai vechi

Comentarii

WORDPRESS: 0