Sindicaliştii Sanitas sunt duşi cu vorba de Ministerul Sănătăţii

Reprezentanţii sindicatului Sanitas din întreaga ţară participă la acţiuni de pichetare ale sediilor Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Ministerul Finanţelor. Ei cer, în principal, creşterea salariilor şi deblocarea posturilor în sistemul sanitar.

În perioada 23 iunie – 4 iulie, la sediile Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi cel al Finanţelor au loc pichetări ale sindicaliştilor Sanitas din întreaga ţară. Prin rotaţie, zilnic, reprezentanţi ai sindicatului Sanitas din câte patru judeţe vor fi la Bucureşti, în aceste două săptămâni, pentru a participa la acţiunile de protest. Luni, 25 de sindicalişti din judeţul Neamţ, în frunte cu liderul de sindicat, asistenta Eva Ungureanu, alături de alţi colegi din Arad, Alba Iulia şi Vrancea, înarmaţi cu fluiere şi pancarte, au protestat în faţa sediilor acestor ministere, atrăgând atenţia ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, şi a ministrului Dialogului Social, Aurelia Cristea. „Am fost invitaţi la negocieri de către secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Iulian Chiriac, iar în sediul instituţiei se aflau şi ministrul Nicolae Bănicioiu şi ministrul pentru Dialog Social Aurelia Cristea. În momentul în care ne-am aşezat la masa negocierilor, noi am cerut, în primul rând, publicarea Contractului Colectiv de Muncă în Monitorul Oficial, contract care este avizat de Ministerul Sănătăţii, însă noi cerem extinderea lui la toate unităţile sanitare, nu numai la spitale, respectiv şi la cabinetele medicale şcolare sau la centrele de asistenţă socială, pentru că şi acolo lucrează asistenţi medicali. De asemenea, am cerut creşterea veniturilor în Sănătate cu 10%, aplicarea corectă a Legii salarizării şi deblocarea posturilor în sistemul sanitar”, a declarat asistenta Eva Ungureanu, preşedintele interimar al Sanitas Neamţ.

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii i-au asigurat pe partenerii de dialog social că se vor face toate demersurile necesare pentru a găsi soluţii la revendicările cadrelor medicale.

În acest context, Ministerul Sănătăţii a cerut deja direcţiilor de sănătate publică să înceapă demersurile de centralizare a tuturor posturilor vacante şi bugetate care pot fi scoase la concurs în perioada imediat următoare şi a transmis că urmează să se consulte cu Ministerul de Finanţe, pentru a verifica dacă există banii necesari pentru creşterea salariilor.


COMENTARII

WORDPRESS: 0