Articol publicat în data de: sâm, 25 Feb 2012



Sindicaliştii protestează din nou

Miercuri, 29 februarie, aproximativ 500 de membri ai Confederaţiilor Sindicale Naţionale din judeţul Neamţ vor protesta, între orele 14.30 – 16.00, în faţa Prefecturii Neamţ.

 

 

Membrii uniunii teritoriale a celor trei Confederaţii Sindicale Naţionale – CNSRL Frăţia, BNS şi CNS Cartel Alfa – vor protesta împotriva măsurilor de austeritate luate în ultimii ani: tăierea salariilor, dereglementarea pieţei muncii, destructurarea dialogului social şi a mecanismelor de negociere colectivă, mărirea vîrstei de pensionare şi îngheţarea pensiilor.

Toate aceste elemente au condus şi conduc la adîncirea efectelor crizei. De asemenea, ne opunem semnării tratului european care introduce disciplina bugetară şi prevedere sancţiuni în cazul depăşirii deficitelor, ce va fi semnat de către România cu ocazia reuniunii Consiliului Europei, în perioada 1-2 martie. Tratatul va conduce la blocarea investiţiilor şi va arunca ţara într-o şi mai gravă recesiune economică, ale cărei efecte drastice vor fi resimţite pe termen lung„, se arată în comunicatul de presă emis de Uniunea Teritorială Neamţ a Confederaţiilor Sindicale Naţionale.

Sindicaliştii mai doresc ca noul Guvern să respecte programul de guvernare, să respecte promisiunile electorale făcute de partidele politice care l-au promovat, să desfiinţeze corupţia din sistemul de accesare a fondurilor europene şi guvernamentale şi să combată evaziunea fiscală şi munca la negru. Nu în ultimul rînd, sindicaliştii vor ca autorităţile să promoveze dialogul social în mod corect şi eficient.

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close