Prima paginăSanatate

Simpozion internațional de pneumologie, la Roman

Dimensiune text

Săptămâna viitoare, în perioada 5-7 noiembrie, va avea loc simpozionul organizat de Sindicatul medicilor Sinmed din Roman şi Colegiul Medicilor Neamţ, la restaurantul Royal din Roman, cu tema „Sindromul de apnee în somn şi ventilaţia noninvazivă. Aspecte disciplinare, practice şi teoretice”.

„Este vorba despre un simpozion internaţional, cu participarea de excepţie a domnului profesor doctor Traian Mihăescu şi a domnului profesor doctor Irvin Kira, din Germania. Festivitatea va începe joi, la ora 17, şi până la ora 19, domnul profesor Mihăescu prezintă două prelegeri, iar profesorul Kira încă una. Vineri, de dimineaţă de la 9, până seara la 17.30, vor fi prezentate diverse lucrări, de către medici din Spitalul Municipal de Urgenţă Roman, de colegii pneumologi de la Institutul Pneumologic «Marius Nasta» Bucureşti şi din Spitalul Judeţean Timişoara. Sâmbătă, de la 9 la 12 vor fi lucrări practice, cu lucru efectiv pe aparatura legată de sindromul de apnee în somn şi ventilaţia noninvazivă”, a precizat medicul pneumolog Gabriela Popovici (foto), preşedintele Sindicatului medicilor Sinmed din Roman.

La acest simpozion se acordă puncte de educaţie medicală continuă (EMC). Fiecare medic care va participa va primi 13 astfel de puncte, iar cei care vor prezenta lucrări vor primi încă 6,5 puncte.

Până în acest moment, s-au înscris la acest simpozion 60 de medici din întreaga ţară.

COMENTARII

WORDPRESS: 0