Articol publicat în data de: mar, 14 Feb 2012
Social | de către Teo Rusu



Și-a provocat moartea fără voie

Bărbatul din satul Tălpălăi, comuna Pîncești, care a murit duminică în propria casă, din cauza unui incendiu, suferea de afecțiuni psihice. 

 

 

Constantin P., în vîrstă de 62 de ani, a fost găsit de soția sa într-o cameră a locuinței, fără suflare, în timp ce, în camera alăturată, patul și mai multe haine ardeau. Femeia a anunțat imediat pompierii și polițiștii.
La fața locului a intervenit un echipaj al Detașamentului de Pompieri Roman, care a localizat și stins incendiul. Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că în locuință a avut loc un incendiu cu degajare de fum foarte dens, posibil provocat de victimă, bărbatul fiind cunoscut cu afecțiuni medicale. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Roman, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului. În funcție de concluziile medico-legale, se va propune soluția legală prin Parchetul de pe lîngă Judecătoria Roman„, a afirmat inspector Cătălina Bădeanu, purtător de cuvînt în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț.

Pompierii au confirmat că bărbatul a provocat incendiul, fără să fie conștient că-și provoacă propria moarte. „În urma cercetărilor efectuate la fața locului, pompierii militari au constatat că, cel mai probabil, incendiul a fost cauzat de jarul aruncat în zona patului chiar de către proprietar„, a precizat căpitan Iulian Jugan, purtător de cuvînt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

%d blogeri au apreciat:

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close