Sfântul Nicolae, ocrotitorul familiei şi al copiilor

Sâmbătă, 6 decembrie, creştinii îl sărbătoresc pe Sfântul Nicolae, supranumit şi „Făcătorul de minuni”, patron al Greciei şi al altor oraşe din Apusul Europei, unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii. Sfantul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirei Lichiei, s-a născut în localitatea Patara, din Asia Mica, în cea de-a doua jumătate a secolului al III-lea, într-o familie de oameni înstăriţi şi creştini devotaţi. Crescut în spiritul poveţei creştine „să împarţi averea săracilor”, Sfântul Nicolae şi-a dat întreaga moştenire pentru a-i ajuta pe nevoiaşi.

Conform legendei, în anul 325, Sfântul Nicolae a participat la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, eveniment în cadrul căruia Arie, un preot din Alexandria, a susţinut că Iisus Hristos nu este de aceeaşi natură cu Dumnezeu Tatăl. Deranjat de această afirmaţie, Sfântul Nicolae i-a dat o palmă ereticului, de unde a rămas şi cutuma ca cei obraznici  să primească o nuieluşă de la Moş Nicolae. Sfântul Ierarh Nicolae a murit în anul 340. Din anul 1087, moaştele sale sunt păstrate la o biserică ce îi este dedicată, în Bari, în sudul Italiei.

De numele sfântului sunt legate mai multe poveşti creştine, printre care şi aceea potrivit căreia acesta ar fi oferit, în secret, diferite bunuri materiale fiicelor unui om sărac, aflate în pericol de a ajunge sclave pentru că nu aveau o zestre suficientă pentru a-şi găsi un soţ. În tradiţiile româneşti, Sfântul Nicolae apare pe un cal alb, aluzie la zăpada care cade în luna decembrie, păzeşte soarele, care încearcă să se refugieze pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură, este iscoadă a diavolului, stăpâneşte apele, fiind patron al corăbierilor pe care îi scapă de la înec, apără soldaţii în război, motiv pentru care acestia îl invocă în timpul luptelor, ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace care vor să se mărite.

În religia ortodoxă, Sfântul Nicolae a fost învestit cu rolul de ocrotitor al familiei, de aceea el intervine în educaţia copiilor. În noaptea de 5 spre 6 decembrie, cei mici pot primi fie o nuieluşă, dacă nu au fost cuminţi, fie dulciuri şi alte daruri, dacă merită. Tradiţia spune că nuieluşa cu care este lovit neascultătorul trebuie să fie de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până de Crăciun, înseamnă că sfântul „a mijlocit” iertarea celui care a fost lovit.

Peste 800.000 de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Nicolae. Din totalul persoanelor care poartă aceste nume, aproape 538.500 sunt bărbaţi, (Nicolae, Niculai, Nicuşor, Niculae, Nicu, Nicula, Nicoara), iar aproximativ 280.000 sunt femei (Nicoleta, Niculina, Neculiţă, Nicolina, Nicola).


COMENTARII

WORDPRESS: 0