Sesiuni de admitere pentru specializările MAI, în acest an

Sesiuni de admitere pentru specializările MAI, în acest an

 

 

În anul 2019, la nivelul instituțiilor de formare profesională ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI) sau al celor care pregătesc personal în beneficiul MAI au fost sau vor fi organizate sesiuni de admitere.

La Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza”, în sesiunea iulie – august 2019, se organizează admitere pentru toate specializările (ordine și siguranță publică, drept, instalații pentru construcții – pompieri, arhivistică). Activitățile de recrutare a candidaților vor demara în cursul lunii aprilie 2019, informează un comunicat al MAI.

Activitățile specifice înscrierii, desfășurării probelor eliminatorii și probei de verificare a cunoștințelor sunt stabilite și planificate prin Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere la studii universitare de licenţă, în facultăţile Academiei de Poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza”, în anul 2019, disponibil pe pagina oficială de internet a instituției de învățământ, respectiv http://www.academiadepolitie.ro/ultima-ora/2019/Regulament-admitere-2019.pdf.

La instituțiile de învățământ ale Ministerului Apărării Naționale care pregătesc personal pentru nevoile MAI se vor organiza sesiuni de admitere, potrivit graficelor de activități proprii acestora. Toate informaţiile vor fi aduse la cunoștința celor interesați, în cel mai scurt timp, prin intermediul paginii oficiale de internet a MAI, la adresa http://www.mai.gov.ro – Secțiunea Carieră – instituții de învățământ/formare profesională (http://www.mai.gov.ro/index06_2.html).

„Reamintim că anterior, în sesiunile august – septembrie 2018, respectiv ianuarie 2019, au fost organizate examene de admitere la școlile de agenți și subofițeri din cadrul MAI, astfel încât la momentul actual, în aceste școli se pregătesc, la capacitate maximă, două serii de elevi, totalizând peste 5.750 de elevi. În aceste condiții, în anul calendaristic curent nu va exista posibilitatea tehnică pentru a mai putea fi organizată o nouă sesiune de admitere. O nouă sesiune de admitere la școlile postliceale ale MAI va fi organizată în prima parte a anului 2020, conform graficului ce va fi comunicat în timp util. Școlarizarea în două serii într-un singur an a fost organizată pentru a contribui la reducerea deficitului de personal care se manifesta la nivelul anilor 2016 și 2017. Astfel, în perioada 2017 – 2019 au fost organizate patru sesiuni de admitere și au terminat cinci serii la fiecare școală postliceală a MAI, totalizând aproximativ 13.000 de absolvenți”, precizează reprezentanții MAI.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0