Senatorul Leonard Cadăr a fost transferat la Spitalul Floreasca

Senatorul Leonard Cadăr, implicat joi într-un grav accident, a fost tranferat la București în cursul zilei de sâmbătă. În urma accidentului, Leonard Cadăr a fost transportat de o ambulanță la centrul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal de Urgență Roman. Medicii romașcani i-au acordat senatorului primele îngrijiri și au făcut mai multe investigații, după care, în aceeași seară, pacientul a fost transferat la secția Anestezie și Terapie Intensivă a Clinicii de Ortopedie din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă “Sfântul Spiridon” din Iaşi. Leonard Cadăr a suferit o fractură la șold, leziuni importante la nivelul toracelui şi bazinului, dar și o contuzie pulmonară – unul din plămâni fiind zgâriat de o coastă, din cauza șocului la impact, așa cum au spus persoane apropiate parlamentarului.

După ce a stat două zile internat la Spitalul Clinic de Urgenţă “Sfântul Spiridon” din Iaşi, acesta a fost transferat, în cursul zilei de sâmbătă, la Clinica Ortopedică din cadrul Spitalului ”Floreasca” din Bucureşti, pentru a fi operat.

“Din cauza traumatismului toracic, cu contuzie pulmonară, și a fracturii de bazin pe care le avea pacientul, în cursul zilei de sâmbătă, medicii de aici au decis ca acesta să fie transferat la Clinica Ortopedică din cadrul Spitalului «Floreasca» din Bucureşti, pentru a fi supus acolo unei intervenții chirurgicale”, a declarat medicul Diana Cimpoieşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului “Sfântul Spiridon” din Iaşi.

Medicii de la București l-au stabilizat, iar starea de sănătate a lui Leonard Cadăr are, la acest moment, o evoluție bună.

Joi seară, în jurul orei 18.30, senatorul Cadăr se întorcea de la o ședință de partid ce a avut la Piatra-Neamț. În Horia, el a intrat într-un utilaj de deszăpezire care circula pe același sens de mers, în fața lui. Apropiați ai senatorului Cadar susțin că acesta, fiind diabetic insulino-dependent, se grăbea să-și administreze tratamentul, și nu este exclus să-i fi venit rău la volan. În urma impactului, Leonard Cadăr a rămas blocat în maşină şi a fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru a fi scos în siguranţă.


COMENTARII

WORDPRESS: 0