Senatorul Ioan Chelaru: „Parlamentul are un rol important în ameliorarea aspectelor negative din raportul MCV”

Vicepreşedintele Senatului, Ioan Chelaru, a declarat că raportul MCV prezentat miercuri de Comisia Europeană este serios şi profesionist, încercând să surprindă atât elemente pozitive, cât şi negative, chiar dacă unele pasaje nu sunt „foarte actuale”.

Ioan Chelaru a subliniat că Parlamentul are un rol foarte important în ceea ce priveşte criticile aduse de Comisia Europeană, în special cu privire la ridicarea imunităţii parlamentarilor la solicitările venite din partea Justiţiei.

„Parlamentul are un rol foarte important în acest an hotărâtor şi sperăm că va găsi criterii cât mai obiective, aşa cum se cere în raport, când este vorba de un parlamentar cercetat sau verificat de justiţie. Urmează să vedem o atitudine faţă de critica din codul de conduită al parlamentarului, care priveşte exprimarea în media a politicienilor, ceea ce Comisia numeşte lipsă de respect. Dar împrejurarea că există puncte de vedere ale unor cetăţeni, chiar dacă aceştia sunt parlamentari, nu ştirbeşte imaginea justiţiei, ci denotă existenţa unor idei”, a afirmat senatorul Ioan Chelaru pentru Agerpres.

Vicepreşedintele Senatului a adăugat că, în ceea ce priveşte modificarea codurilor civil şi penal, Parlamentul „trebuie să reacţioneze rapid”.

„Codurile au fost elaborate într-o perioadă foarte scurtă şi trecute prin Parlament prin angajarea răspunderii. Împrejurarea a fost că nu au existat dezbateri ample pe fiecare articol şi acum vedem cum Curtea Constituţională declară aproape săptămânal texte neconstituţionale. Parlamentul trebuie, prin comisiile de specialitate în primul rând, să reacţioneze mult mai rapid şi textele neconstituţionale să fie înlocuite sau scoase de tot. Cele patru coduri trebuie aplicate într-o politică coerentă”, a adăugat vicepreşedintele Senatului.

Ioan Chelaru a concluzionat că progresele României sunt evidente în raportul MCV. „Poate nu au fost remarcate toate progresele. Aspectele negative urmează a fi ameliorate, dacă nu chiar îndeplinite în totalitate în 2016. Sperăm ca în 2017 să nu mai fie nevoie de un raport sau să nu mai aibă conotaţii negative”, a mai spus vicepreşedintele Senatului.


COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • Halou !! Daca tot ati zis ca vreti sa faceti ,,Ziarul de Roman” mai bun angajati un…,,cap limpede” ! (Ziaristii stiu ce-i ala !) Ce-i cu titlul asta ?! (parca-i tradus cu google translate!)