Articol publicat în data de: joi, 18 Aug 2016




Senatorul Ioan Chelaru, întâlnire cu PF Fouad Twal, Patriarhul latin emerit al Ierusalimului

 

senator Ioan Chelaru intalnire Patriarh Ierusalim 3Senatorul Ioan Chelaru, vicepreşedinte al Senatului României, s-a întâlnit joi, 18 august, cu Preafericirea Sa Fouad Twal, Patriarhul latin emerit al Ierusalimului, care a fost însoţit de PS Petru Gherghel, Episcopul Diecezei de Iaşi, preot Cristian Văcaru – asistentul spiritual al comunităţii române din Țara Sfântă şi Responsabilul Diecezei de Iaşi cu pelerinajele în Țara Sfântă – şi preotul Felix Măriuţ – administrator al Episcopiei Diecezei de Iaşi.

„Politica şi religia trebuie orientate către oameni”

Ioan Chelaru a făcut o prezentare a Senatului, a demersurilor întreprinse de forul legislativ pentru consolidarea democraţiei din România şi pentru revizuirea constituţiei în sensul întăririi statului de drept. „România construieşte un stat pe care îl dorim democratic, european, în care libertăţile fundamentale ale cetăţeanului sunt esenţiale pentru funcţionarea guvernării”, a subliniat Ioan Chelaru, cel care, de altfel, s-a şi preocupat de revizuirea Constituţiei, proiect abandonat, din păcate, pe parcurs.

Preafericirea Sa Fouad Twal a invocat prietenia dintre poporul român şi cel israelian în contextul condiţiilor grele din Orient şi a pledat pentru necesitatea păstrării şi consolidării relaţiilor diplomatice în zonă. Acesta a opinat că politica şi religia trebuie orientate către oameni, fiind necesar să se ridice deasupra intereselor materiale, militare sau de altă natură. Patriarhul latin emerit al Ierusalimului s-a declarat „onorat de a se afla în România” şi a mărturisit că se reîntoarce în Israel cu „imaginea unui popor demn, cinstit, primitor, cu o democraţie clară, cu conducători pregătiţi să consolideze şi să modernizeze ţara în folosul cetăţenilor”.

PS Petru Gherghel, Episcopul Diecezei de Iaşi a adresat mulţumirile sale Patriarhului latin emerit al Ierusalimului, subliniind că acesta este considerat un adevărat părinte pentru toţi românii care călătoresc în Israel, indiferent de confesiune.

Preafericirea Sa Fouad Twal este prezent în Moldova şi în Bucureşti în perioada 12-19 august 2016. Vizita are loc la invitaţia PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi. Patriarhul latin al Ierusalimului a fost prezent în unele parohii şi centre pastorale, având întâlniri cu preoţii, credincioşii şi persoanele consacrate.

senator Ioan Chelaru intalnire Patriarh Ierusalim 1

senator Ioan Chelaru intalnire Patriarh Ierusalim 2

senator Ioan Chelaru intalnire Patriarh Ierusalim 3

 

 

 

Știrea are 2 comentarii
Lasă un comentariu mai jos
  1. birlic spune:

    ESTE FOARTE CLARA INTENTIA FORTELOR OCULTE (….DE FAPT….BISERICA + MAFIA POLITICA +…SUA !!! )DE A TRANSFORMA ROMANIA DIN STAT NATIONAL IN STAT MULTI NATIONAL !!!….DE FAPT,DE A TRANSFORMA ROMANIA IN COLONIE AMERICANA IAR PE LOCUITORII EI IN NISTE …”OI PASTORITE DE BISERICA” !!!….”BISERICA – O FRAZA DE DANSII INVENTATA…..CA…..CU A EI PUTERE ,…..SA VA APLECE-N JUG….” (M.EMINESCU) !!!..APROPO – DE CE NU S-AU INTANLIT CU ….PRESEDINTELE SENATULUI ???!!!

  2. psoriazis spune:

    de cand aceasta jeg reprezinta interesele romanilor, el fiind romano-catolic? Ar trebui ca DNA sa se preocupe putin si de dlui.

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close