Semnale luminoase noi la sensul giratoriu Poarta Nord

Semnale luminoase noi la sensul giratoriu Poarta Nord

Dimensiune text

 

Lucrările la sensul de girație Poarta Nord se apropie de final, iar administrația publică locală a decis ca, pe lângă investiția propriu-zisă, să investească și în suplimentarea elementelor de semnalizare, pentru a se asigura o vizibilitate cât mai bună a zonei.

Două accidente s-au produs în zonă de la începerea lucrărilor, însă primarul Lucian Micu spune că acestea nu au nimic de-a face cu modul în care este realizată investiția, ci cu felul în care unii conducători auto se comportă în trafic.

Primarul Romanului spune că va asigura, pe lângă elementele de semnalizare actuale, și altele noi, pentru insula din centrul sensului giratoriu. „În ceea ce privește sensul de girație, așa cum anticipam încă de săptămâna trecută, am achiziționat – și așteptăm în următoarele două zile să ne parvină – elementele de semnalizare suplimentară a acestui sens de girație. Ideea pe care noi am luat-o în calcul a fost aceea că autoritatea publică locală trebuie să facă tot ceea ce ține de competențele și de posibilitățile sale pentru a oferi condiții de trafic cât mai sigure pe raza municipiului Roman. De aceea am achiziționat suplimentar o serie de elemente de presemnalizare a acelui sens de girație, cu lumină intermitentă, care, pe lângă iluminatul cu LED din zonă și pe lângă marcajul rutier care se va face în zonă pentru delimitarea clară a acelui sens de girație, să ofere participanților la trafic o vizibilitate cât mai mare a acestui sens de girație”, a declarat primarul Lucian Micu.

Două accidente au avut loc în sensul de girație, unul în care un conducător auto s-a izbit într-una din bordurile ce delimitează zona și unul în care o mașină „s-a cocoțat” pe insula proaspăt construită. Primarul Micu spune că în ambele cazuri de vină nu a fost modul de semnalizare: „Vreau să vă mai aduc încă o dată la cunoștință faptul că cele două incidente care s-au petrecut acolo în zonă au fost generate, într-unul dintre cazuri, de viteza excesivă și de consumul de alcool și, în cel de-al doilea caz, de viteză excesivă, urmele de frânare înainte de sensul de girație fiind undeva la 70 de metri, din câte am discutat cu cei care efectuează cercetarea în cauză. Mai departe, imaginați-vă, pe lângă cei 70 de metri de frânare, ce viteză a avut în continuare cât să fie proiectat de partea cealaltă a sensului de girație, iar motorul i-a fost spart când era pe panta de coborâre a sensului de girație. În continuare, facem un apel la participanții la trafic pentru respectarea normelor legale de circulație pe drumurile publice, pentru a diminua riscul de producere a accidentelor”.

Pe lângă montarea ultimelor semnale luminoase, la această investiție constructorul mai are de turnat straturile finale de asfalt, ceea ce se estimează a se întâmpla la finele acestei săptămâni, când vremea va fi fără precipitații timp de câteva zile consecutiv, ceea ce va permite muncitorilor să intervină.

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0