HomeEconomie

Seminar despre fermierii montani

Micii fermieri din zona de munte au discutat, joi, despre prioritățile politicii agricole comune în perioada 2014 – 2020.

 

 

În cadrul seminarului au fost prezentate teme de actualitate pentru fermierii și crescătorii de animale din zona de munte, cum ar fi marketing-ul produselor tradiționale, lanțurile scurte de aprovizionare a producătorilor montani, rolul fermelor mici și al grupurilor de producători în cadrul noii politici agricole comune, exemple de bune practici din România și Italia.

La seminarul organizat de Asociația Forumul Montan din România, în parteneriat cu Prefectura Neamț și Consiliul Județean Neamț, au participat prefectul George Lazăr, profesor doctor Radu Rey – președintele Forumului Montan Român, doctor Dănuț Gatan – directorul Centrului de Formare și Inovație pentru Dezvoltare în Carpați (CEFIDEC) Vatra Dornei, Carmen Cotuna – președinte Romontana, doctor Dănuț  Ungureanu – secretar general al Forumului Montan din România, Ioan Agapi – vicepreședinte Euromontana și președinte al Federației Agricultorilor de Munte din Vatra Dornei „Fam Dorna”, Peter Hurley și Mark Redman – experți străini, consultanți ai Rețelei Naționale de Dezvoltare Rurală (PNDR).

Totodată, la reuniune au participat reprezentanți ai serviciilor publice ministeriale deconcentrate din domeniu –  Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor,  reprezentanți ai Romsilva, ai autorităților locale din zona montană, precum și membri ai asociațiilor comunale și județene ale crescătorilor de animale.

Comentarii

WORDPRESS: 0