Articol publicat în data de: vin, 19 Aug 2016




Șeful de promoţie din cadrul Jandarmeriei Neamţ, la ministrul Petre Tobă

 

sergent major Vlad Rosu - ministru Petre Toba 04Joi, 18 august, 12 şefi de promoţie ai şcolilor Ministerului Afacerilor Interne (MAI), între care şi sergentul major Vlad Roşu, din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Neamţ, au avut o întâlnire cu ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, la sediul ministerului.

Tinerii absolvenţi au făcut un tur al clădirii ministerului şi o vizită în Centrul Naţional de Conducere Integrată care coordonează activitatea structurilor operative. Ulterior, şefii de promoţie au vizitat Centrele Operaţionale de Comandă ale Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi Inspectoratul General de Aviaţie.

În cadrul întâlnirii, ministrul Petre Tobă şi-a exprimat încrederea că promoţia acestui an, precum şi ceilalţi tineri care se vor încadra în perioada viitoare în MAI vor contribui la creşterea nivelului de siguranţă al cetăţeanului.

„MAI trece printr-un moment al schimbării unei generaţii, în condiţiile în care media de vârstă în minister este de 39 de ani, şi, de aceea, aşteptările de la dumneavoastră sunt foarte mari. Vă cer să vă faceţi datoria cu aceeaşi perseverenţă cu care aţi învăţat şi v-aţi pregătit în aceşti ani de şcoală şi, astfel, veţi avea satisfacţia muncii bine făcute” le-a spus ministrul Petre Tobă.

Sergentul major Vlad Roşu are 22 de ani, este din localitatea Buda-Oşeşti, judeţul Vaslui, absolvent şi şef de promoţie al Şcolii de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni şi, începând cu 1 august, îşi desfăşoară activitatea ca subofiţer operativ principal în cadrul Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil Piatra Neamţ.

„El este noul nostru coleg cu care ne mândrim şi care va aduce idei noi şi un suflu tânăr în unitatea noastră unde a ales să-şi înceapă cariera. Colectivul Jandarmeriei Neamţ îi doreşte mult succes în activitate!”, a afirmat inspectorului şef al IJJ Neamţ, maiorul Radu Olariu.

sergent major Vlad Rosu - ministru Petre Toba 05

sergent major Vlad Rosu - ministru Petre Toba 04

sergent major Vlad Rosu - ministru Petre Toba 01

sergent major Vlad Rosu - ministru Petre Toba 03

sergent major Vlad Rosu - ministru Petre Toba 02

 

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close