Ședință de vreme rea

Director nou la azilul din Roman
Bani de la CJ Neamț pentru Parohia Ion Creangă și pentru Mănăstirea Giurgeni
CJ Neamț vrea drumul Roman – Vaslui

Joi, la Consiliul Județean (CJ) Neamț va avea loc o ședință organizată de președintele CJ Neamț, Vasile Pruteanu, din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

 

„Tema comandamentului de iarnă convocat de domnul președinte Pruteanu va fi evaluarea eventualelor probleme generate de factorii meteorologici. Se va urmări modul în care a fost monitorizată situația din județ pînă acum și se vor găsi și aplica soluții, acolo unde este cazul”, a afirmat Daniel Vinca, purtătorul de cuvînt al Consiliului Județean Neamț.

Printre cei care vor participa la ședința de joi vor fi reprezentanți ai societăților Drupo, Troleibuzul, ApaServ și reprezentanți de la Spitalul Județean, dar și specialiști responsabili cu drumurile județene din cadrul direcției de dezvoltare. Aceasta este prima ședință pe care Consiliul Județean o organizează în această iarnă din cauza condițiilor meteo. Codul galben de ninsoare și viscol este valabil pînă joi, la ora 18.00.


COMENTARII

WORDPRESS: 0