Se pregătesc subvențiile pentru cei care renunță la terenuri

Dimensiune text

Autoritățile pornesc comasarea prin stimularea financiară a micilor deținători de terenuri.

Proprietarii de terenuri agricole mici vor primi, de anul viitor, o plată stimulativă, dacă arendează sau vând terenurile. Pe lângă plata care li se cuvine pentru vânzare sau arendare, aceștia primesc și o plată echivalentă cu plata pe suprafață pentru fiecare hectar care intră în acest proces. Măsura este una benefică, deoarece firmele care au utilaje moderne pot face agricultură performantă pe o suprafață mai mare de teren. În județul Neamț, terenurile se vând într-un ritm alert. În luna mai au fost depuse peste 100 de oferte de vânzare pentru suprafețe între 0,2 hectare și 3 hectare. Potrivit primarilor de comune, în zona arondată Romanului, fermierii și-au dat deja terenurile în arendă sau le-au vândut. În unele comune, procentul celor care lucrează pământul singuri este de sub 10%. “Cred că peste 90% dintre ei au renunţat la terenuri. Au preferat să-l dea în arendă, deoarece nu aveau condiţii să-l lucreze”, a spus  Petrică Prichici, primarul comunei Ion Creangă. Proprietarii de terenuri agricole din comuna Bîraau au preferat să cedeze pământurile marilor societăţi. Edilii spun că nu există forţa financiară pentru a lucra terenurile, deoarece costurile sunt foarte mari, iar veniturile nu sunt întotdeauna sigure şi le pot pierde dacă vine un îngheţ sau o secetă. Arendaşul investește în lucrări și primeşte roadele pământului, dar şi subvenţia acordată de stat, iar proprietarul terenului primeşte ca “profit” o cantitate de 500-600 de kilograme de grâu sau contravaloarea acestei cantități, în unele situații chiar la jumătate de preţ. Situația la nivel național este un adevărat dezastru. Dacă în 2008 – 2009 erau aproximativ 900.000 de fermieri care aveau între 1 și 5 hectare, dintr-un milion care depuneau cereri de plată pe suprafață, acum, după 6 ani, vorbim de 800.000 de aplicanți din această categorie. Numărul de fermieri s-a micșorat, poate pentru că s-au comasat exploatații agricole, dar nu semnificativ. România a făcut o solicitare către Comisia Europeană  să fie mutată o sumă din Pilonul 1 către Pilonul 2, pentru a putea activa această măsură din 2016, care îi stimulează pe cei care vor să producă mai mult.


COMENTARII

WORDPRESS: 0