Articol publicat în data de: Dum, 11 Sep 2016



Se poate: un tâlhar minor, arestat pentru 30 de zile!

 

inchisoare catuseVeşti bune aduce Poliţia Neamţ pentru cei care au fost sau pot fi victime ale minorilor hoţi. Unul dintre tâlharii de renume din Piatra Neamţ tocmai a împlinit 14 ani şi a fost arestat pentru 30 de zile, având, până la această vârstă, numeroase dosare pe numele său.

Judecătoria Piatra Neamţ a decis să-l aresteze pe Mirel Lefter, un minor hoţ din Piatra Neamţ, cunoscut a fi acţionat de-a lungul timpului şi împreună cu alţi doi infractori la fel de cunoscuţi, fraţii Neda. În urmă cu aproximativ două luni, Mirel a împlinit 14 ani, vârstă de la care poate răspunde pentru faptele sale.

„Minorul a fost reţinut pentru două fapte de complicitate la tâlhărie calificată. El se află acum în arestul Poliţiei. Pe numele său se mai află încă şase fapte comise în perioada în care era minor, iar poliţiştii lucrează acum pentru a pune la punct toate documentele legate de activitatea sa infracţională, inclusiv expertizele prin care se dovedeşte faptul că are discernământ. În toate cazurile în care sunt implicaţi minori, noi facem adrese către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi, într-o situaţie, un astfel de infractor a fost reţinut într-un centru specializat, din Braşov”, a declarat subinspector de poliţie Elena Bulgărea, purtător de cuvânt al IPJ Neamţ.

Instanţa a decis ca acest minor să rămână în arest până pe 9 octombrie. Aşa cum spuneam, acest caz este unul fericit pentru cei care pot fi victime. Pe străzile Romanului avem şi noi minorii noştri, cunoscuţi şi, deşi periculoşi, legea îi protejează. Măcar până la 14 ani. Dar, până când legea va fi schimbată, pentru a-i apăra pe oamenii buni, nu pe copiii tâlhari, poliţiştii nu pot decât să aştepte ca minorii să facă 14 ani şi să spere că „fraţii” mai mici nu le vor prelua obiceiurile.

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close