Articol publicat în data de: vin, 03 Mar 2017




Se plantează copaci pentru a preveni efectele viscolului

 

Reprezentanţii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) din cadrul Primăriei municipiului Roman au realizat, pe parcursul acestei săptămâni, mai multe acţiuni de curăţenie şi ecologizare. O acțiune importantă o reprezintă plantarea de copaci în zonele în care, în perioada în care ninge, se formează troiene din cauza vântului ce viscolește zăpada. Acțiunile realizate pentru crearea de perdele de protecție vizează zone din cartierul Bălcescu.

„Din pepiniera proprie, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă a plantat, pe o suprafaţă de 2,1 hectare, salcie ţepoasă şi salcâm în zona străzii Salciei, pentru a diminua, pe timpul iernii, efectele viscolului. Anul acesta, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă va planta aproximativ 1.000 de arbori, vizată fiind şi zona dintre străzile Ciocârliei şi Tinosului. Anual, echipele replantează în lizierele din oraş unde copacii s-au uscat sau au fost rupţi de persoane rău intenţionate. Acţiuni de ecologizare s-au desfăşurat şi vor continua şi în perioada următoare în zona sediului Protecţiei Civile şi a Primăriei Roman”, au declarat reprezentanții SVSU.

Și Direcția de Lucrări Edilitare a Primăriei Roman va planta anul acesta în jur de 2.500 de copaci din speciile tei, mesteacăn, salcâm și salcie. O zonă care este în atenția autorităților pentru plantare este Artera Roman Vest (pe porțiunea dintre drumul județean spre Luțca și ieșirea pe Aleea Plopilor în E85), unde viscolul creează mari probleme traficului. În iarna care s-a încheiat, ocolitoarea a fost închisă trei zile din cauza vântului puternic ce spulbera zăpada pe carosabil și îngreuna vizibilitatea.

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close