Articol publicat în data de: mar, 04 Oct 2016



Se opreşte alimentarea cu gaze naturale în Dulceşti

 

gaz21Alimentarea cu gaze naturale va fi sistată în localitatea Dulceşti de joi, 6 octombrie, ora 8.00, până vineri, 7 octombrie, ora 19.00.

În vederea efectuării unor lucrări specifice la sistemul de transport al gazelor naturale, joi, 6 octombrie, începând cu ora 8.00, va fi sistată alimentarea cu gaze naturale în localitatea Dulceşti. Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil vineri, 7 octombrie, începând cu ora 19.00, precizează un comunicat al companiei E.ON.

„Compania noastră solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928, număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă, sau 0265.200.928, număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie”, precizează comunicatul E.ON România.

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

* Necesar

%d blogeri au apreciat:

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close