Prima paginăEducatieEconomie

Se lansează primele măsuri pentru absolvenții şomeri

Dimensiune text

Luna iulie vine cu măsuri de finanţare care sprijină integrarea şomerilor absolvenţi în piaţa muncii.

Absolvenţii şomeri care au vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani vor beneficia, în cel mai scurt timp, de servicii prin care se vor integra mai uşor pe piaţa muncii. Și firmele vor putea obţine anumite sume de bani, dacă se vor ocupa de tinerii fără loc de muncă. Autoritatea de Management a Programului Operaţional Capital Uman a anunţat că, din luna iulie, primeşte proiecte în vederea demarării programelor de sprijin pentru tinerii şomeri. Condiţiile nu sunt deloc dure şi pentru a obţine fondurile respective pot aplica atât companiile mari, cât şi IMM-urile, în parteneriat cu furnizorii autorizaţi de formare profesională sau de servicii de orientare şi consiliere. Practic, programul vizează sprijinirea absolvenţilor printr-un impuls financiar dat firmelor care doresc să se implice în astfel de iniţiative.

Potrivit documentului oficial, proiectele de minimis au o valoare cuprinsă între 50.000 şi 200.000 euro, iar procentul finanţării nerambursabile este de 100%. Firmele pot câştiga bani buni de pe urma sprijinirii tinerilor, iar cei din urmă vor putea avea mai uşor un loc de muncă. Pentru acţiunile de consiliere, societăţile vor lua 100 euro/persoană, pentru formare profesională – 400 euro/persoană, pentru ucenicie la locul de muncă – 250 euro/persoană/lună, pe perioada alocată. De asemenea, pentru stagii la locul de muncă pentru absolvenţii de învăţământ superior se vor acorda 300 euro/persoană, în timp ce pentru angajarea pe locuri de muncă nou create firmele beneficiază de 200 euro subvenţie pe lună. Pe lângă proiectele de minimis de mai sus există şi proiectele de ajutor de stat, care au o valoare cuprinsă între 50.000 şi 500.000 euro, iar finanţarea poate ajunge până la 70% pentru IMM-uri sau 60% pentru companiile mari. Activităţile eligibile adresate tinerilor vizează finanţări pentru angajarea persoanelor din grupul ţintă (200 euro subvenţie pe lună) şi activităţi de formare (400 euro/persoană).



COMENTARII

WORDPRESS: 0