Se deschide ștrandul!

Se deschide ștrandul!

 

Autoritățile locale fac ultimele pregătiri pentru deschiderea ștrandului din Complexul Sportiv și de Agrement „Moldova”. Anul trecut, ștrandul s-a deschis pe 20 mai, însă acum perioada de primăvară-vară este una destul de rece, dar, mai ales, cu ploi destul de dese.

Primarul Lucian Micu a anunțat, în conferința de presă săptămânală, că sezonul estival în ștrandul municipal ar urma să fie deschis oficial pe 31 mai. „În săptămâna anterioară, la activitatea din zona de picnic, s-a încasat contravaloarea închirierii a 22 de foişoare mici şi a opt foişoare mari. Monitorizăm și zona pentru deschiderea sezonului estival. Cel mai probabil, pe 31 mai vom deschide ștrandul. Vremea nu ne permite deschiderea lui mai devreme. Până atunci, facem ultimele ajustări pentru ca romașcanii să beneficieze de condiții cât mai bune”, a declarat primarul Lucian Micu.

Noutățile pentru acest sezon estival constau în mărirea plajei în spațiul dinspre terenurile de tenis și, de asemenea, montarea unor limitatoare de viteză (în zona terenurilor de sport și în zona cortului pentru evenimente), în vederea evitării producerii de accidente.

Anul trecut, încasările de la Complexul de Agrement Moldova, provenind din închirierile de foișoare, închirieri spații comerciale, bilete de intrare la bazine și utilizarea parcării, au fost de 648.438 de lei. Anul trecut, Ștrandul s-a deschis pe 20 mai și s-a închis pe 19 septembrie.

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0