Prima paginăSocial

Se deschide lacul de agrement din Parcul Municipal

Se deschide lacul de agrement din Parcul Municipal

Dimensiune text

 

Cu ocazia sărbătorilor de Paști, lacul de agrement din Parcul Municipal a fost umplut cu apă și se va deschide publicului larg, mai ales că vremea se anunță a fi una potrivită pentru ieșirile la plimbare.

În același timp cu lucrările de amenajare a lacului și pornirea activității de închiriere bărcuțe și hidrobiciclete, se muncește și la noul loc de joacă pentru copii, situat în spatele Muzeului de Științe ale Naturii.

„Am efectuat o vizită în teren, la amenajarea noului loc de joacă din Parcul Municipal, pentru că am propus mutarea fostului spațiu în spatele Muzeului de Științe ale Naturii. Se lucrează intens, s-au montat primele echipamente, dar va urma să amenajăm suprafața de protecție pentru cei mici, vom îngrădi zona și vom pava aleea cu dale. Pentru fostul spațiu în care funcționa locul de joacă vom amenaja o zonă pentru fitness, în aer liber. Toate vor fi gata până pe 28 aprilie, atunci când ne dorim să redeschidem oficial activitățile din Parc și sperăm ca la acea dată să avem licitată și activitatea prin care un investitor care să le ofere copiilor posibilitatea unei plimbări cu kartul”, a declarat primarul Lucian Micu.

Sâmbătă, 15 aprilie, lacul din Parc va fi deschis. Primăria Roman urmează să scoată la licitație activitatea de închiriere karturi cu pedale pentru copii, dar aceasta se va desfășura în zona dinspre strada Ștefan cel Mare, pentru a nu crea un disconfort în zonele de recreație sau în spațiul cu animale.

 

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0