Se caută soluții pentru ca ploile să nu mai blocheze Artera Roman Vest

Se caută soluții pentru ca ploile să nu mai blocheze Artera Roman Vest

 

 

După ce, în luna iulie, precipitațiile abundente au produs probleme traficului de pe Artera Roman Vest, autoritățile caută soluții pentru a decolmata sistemul de canalizare din zonă.

„Sâmbătă, am fost în teren cu colegii mei din Primărie, de la Investiții, inclusiv cu consilierul personal, domnul Dan Friesenhahn, pentru a căuta soluții la canalul de la Kaufland, cel care a produs acele acumulări de apă când au fost ploile torențiale. Am identificat o soluție în momentul de față și solicităm avizul de la Apele Române pentru realizarea unei decolmatări a acelui canal de scurgere a apelor pluviale, care, în momentul de față, este înfundat din cauza aluviunilor și depunerilor de nisip. Va trebui să adâncim acel canal, să aducem un buldoexcavator și o draglină, astfel încât să putem crea un spațiu de scurgere a acestor ape pluviale și pentru a preîntâmpina depunerea de nisip în această conductă”, a declarat primarul Lucian Micu.

Tot pentru a preîntâmpina acumularea de apă în timpul precipitațiilor abundente, administrația locală caută soluții pentru strada Principatele Unite, în zona fostei băi comunale, unde rețeaua de canalizare existentă nu face față situațiilor extreme provocate de cantitățile mari de apă. În zonă, o variantă ar fi realizarea unui rezervor de apă, care ar prelua surplusul, iar apoi l-ar putea evacua în ritmul posibilității sistemului de canalizare.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0