Articol publicat în data de: joi, 27 Oct 2016



Se caută noul primar al Romanului. Lucian Micu, o variantă

 

Lucian MicuLucian Micu, acesta este numele avansat de actualul primar,  Laurențiu Leoreanu, cu șanse reale de a-și continua munca în Primăria Roman, dar nu ca viceprimar, ci chiar ca șef al administrației locale. În partea opusă, în curtea PSD, președintele Dan Manoliu nu a avansat vreun nume, dar a lăsat să se înțeleagă că există cel puțin doi membri interesați să intre în lupta electorală de anul viitor. Toate astea dacă, bineînțeles, actualul edil va pleca în Parlament.

Laurențiu Leoreanu ocupă locul doi pe lista de la Camera Deputaților pentru alegerile parlamentare din decembrie, calculele politice dându-i acestuia șanse reale de a și obține voturile necesare din partea nemțenilor. În ultimii ani, chiar de când edilul a anunțat că acesta ar fi ultimul mandat de primar și se ține, înainte de termen, de cuvânt, numele lui Lucian Micu a fost vehiculat ca fiind „urmașul” lui Leoreanu. Acum, actualul edil spune clar că pe el îl va susține: „Am făcut echipă în ultimii ani cu viceprimarul Lucian Micu, o echipă care a și avut rezultate. Are o experiență bogată în administrația publică locală. Pe Lucian Micu îl văd ca noul primar al municipiului Roman. Îl susțin fără nicio rezervă”.

Vechi sau noi, planurile pentru ca Lucian Micu să candideze la Primăria Roman din partea PNL au fost ușor zdruncinate în acest an, când acesta a fost declarat incompatibil de Agenția Națională pentru Integritate, pe motiv că a fost simultan viceprimar și a membru în Consiliul de Administrație (CA) al Spitalului. Lucian Micu s-a apărat la acea vreme, precizând că a fost nominalizat ca membru în CA din partea Consiliului Local, viceprimarul având dublă funcție. Până una alta, legea s-a schimbat luna aceasta și această stare de incompatibilitate nu mai există.

„Tot pe cale judecătorească voi ataca decizia ANI, iar legea îmi este, de data aceasta, favorabilă”, spune Lucian Micu. Despre declarația primarului Laurențiu Leoreanu legată de sprijinirea sa într-o eventuală candidatură la Primăria Roman, actualul viceprimar spune că se simte onorat și: „Îi mulțumesc domnului primar pentru încrederea acordată. Cred că, în ultimii ani, am făcut o echipă solidă pentru municipiul Roman, cu rezultate foarte bune. Dacă voi fi nominalizat să candidez, îi asigur pe toți romașcanii că voi duce la bun sfârșit toate proiectele începute și asumate în campania de la locale, iar proiectul Roman 2020 va fi implementat”.

Principalul contracandidat al PNL ar fi PSD, dar aici nu există, deocamdată, un candidat clar pentru care conducerea să fi optat deja. Dan Manoliu spune că există interes. „Nu pot spune acum numele unor eventuali candidați. Vom vedea. Pot spune că există cel puțin doi membri interesați, mai ales că nu mai este aceeași situație ca la alegerile din vară, când Laurențiu Leoreanu era favoritul”, a precizat președintele PSD Roman.

În ceea ce-l privește pe candidatul PSD din vară – Gheorghe Oprea, întors după alegeri la locul de muncă din ANAF – funcție incompatibilă cu cea politică, Dan Manoliu spune că va relua discuțiile cu acesta. „Nu am mai discutat cu dumnealui după alegeri, dar voi lua legătura zilele acestea pentru a afla ce gânduri are. Ar exista șanse de 50-50% să își dorească din nou să candideze”, a mai spus Manoliu.

La alegerile locale din vara aceasta s-au înscris și candidați de la ALDE, PMP, PRU și chiar un independent pentru funcția de primar al Romanului, însă, în ciuda interesului manifestat, Laurențiu Leoreanu a luat peste 76% din voturile romașcanilor. În același timp, este și de precizat faptul că organizarea unor alegeri în Roman până în 2020 este o decizie a Guvernului, însă legea ar spune că, în termen de 90 de zile de la vacantarea postului de primar – adică în iunie 2017, poate fi organizat scrutinul. Mai important este faptul că, indiferent de cine va fi primar, votul asupra proiectelor de hotărâre – liniilor de dezvoltare (de la stabilirea bugetului și până la stabilirea taxelor) se ia în Consiliul Local, iar acesta este majoritar PNL, iar tot Consiliul Local va alege și viitorul viceprimar.

 

 

Știrea are 9 comentarii
Lasă un comentariu mai jos
  1. john spune:

    Marea familie romascana a fost tradata ? Dl Primar se vedea imbatranind alaturi de romascanii sai , acu’ se pare ca schimba macazul … Dar e bine si asa lasa-l sa plece sa vina unu’ nou si sa schimbe toti coruptii din primarie incepand bineinteles de la femeia de serviciu si pana sus …

  2. costel spune:

    Domnul primar să nu încerce să-și transfere simpatia asupra domnului Micu. Să aibă în vedere că nu îl pot vota deoarece domnul Micu deja este anunțat învingător.

  3. Fane spune:

    Domnul Micu trebuie sa treaca de problemele cu legea pe care le are, foarte multa lume va tine cont de rautatea si de anturajul acestui Micu!
    Cred ca Romanul are nevoie de un om vertical cu multa personalitate, nu de unul predat populatiei de actualul primar.

  4. geo spune:

    da cu domnul micu ar fi cea mai proasta varianta,nu trebue sa ne lase donul leoreanu primar in locul lui,poate sintem in stare noi familia romascana sa alegem un primar si poate mai dispare gastile din primarie si afacerile unor persoane cu functii cu primaria,sau actualul primar nu vrea sa distruga asta.trebue taiat toate radacinile dupa ce pleaca leoreanu./

  5. VICTOR spune:

    Primarul ales nu poate numi pe cineva in locul sau, este nevoie obligatoriu de o persoana aleasa de locuitorii comunitatii. In acest caz sunt necesare alegeri locale anticipate. Pentru situatia de provizorat pana la alegeri locale anticipate, persoana care va detine functia provizorie de PRIMAR se alege de catre consilierii locali. Domnul ,,micu,, va trebui sa se abtina de a fi chiar si Primar interimar. Stie el motivele. Daca a uitat, le vom actualiza.

  6. Kosticka spune:

    Domnu’ primar, da’ cand ai candidat la primarie, nu stiai ca vrei si in Parlament? Sau stiai, dar te-a durut in cot de fondurile publice care se vor cheltui pt un nou scrutin pt primar in Roman?
    Asta e atitudine de ciocoi & baron local care se uita numai dupa interesul lui! Asta e adevarata fata a peimarului Leoreanu…..

  7. gil spune:

    cum dracu,va-ti gasit toti sa criticati opinia primaului ?nu o sa ajungeti niciodata la nivelul lui.

  8. Cornel spune:

    D.l Micu = mana dreapta a primarului, deoarece nu facea nimic din propria initiativa..o persoana stearsa, fara chip adevarat….doar sa roada osul…Primarul pleaca sa aiba imunitate, sa scape de urmarirea penala….dar nu va scapa…Pinallti, Udrea,Videanu il asteapta…la o camera comuna….

  9. alexa_nt spune:

    Un succesor potrivit in locul lui Leoreanu este senatorul Dragusanu.

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close