Se caută director nou la Casa de Asigurări Neamț

La începutul lunii martie, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va scoate la concurs postul de preşedinte – director general al CAS Neamţ.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) organizează concurs, în data de 2 martie 2016, pentru ocuparea postului vacant de preşedinte – director general la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Neamţ.

Termenul limită de depunere a dosarelor este data de 19 februarie 2016, iar până pe 24 februarie se vor afişa rezultatele selecţiei dosarelor de înscriere.

Concursul va consta într-o probă scrisă, care se va desfăşura pe data de 2 martie, şi un interviu, care va avea loc în maximum patru zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise. Competenţele manageriale vor fi testate prin susţinerea unui plan de management pentru atingerea obiectivelor prin raportare la indicatorii de performanţă aprobaţi prin Ordinul preşedintelui CNAS 799/2015.

CAS Neamţ a fost condusă, în ultimele patru luni, în regim de interimat, de către economist Marieana Atomulesei, cea care ocupase, până atunci, funcţia de director economic al instituţiei. Numirea sa a fost făcută de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) după ce, pe 30 septembrie, a demis, printr-un ordin, majoritatea preşedinţilor-directori ai caselor judeţene de asigurări de sănătate prin ţară, printre care şi pe juristul Radu Firăstrău, care se afla la conducerea CAS Neamţ. Demiterea s-a făcut în urma modificării a peste 50% din indicatorii de performanţă din contractul de management semnat de către aceşti directori.

Marieana Atomulesei a declarat, încă de la numirea sa în funcţia de director general, că nu este interesată să se înscrie la concurs pentru ocuparea acestui post, deoarece ea îşi doreşte să ocupe, în continuare, funcţia de director economic.

Radu Firăstrău a fost preşedintele-director al CAS Neamţ în perioada noiembrie 2013 – septembrie 2015, iar funcţia a câştigat-o prin concurs.

Concomitent cu concursul de la Neamţ se vor desfăşura concursurile pentru ocuparea posturilor de preşedinte-director al Caselor de Asigurări din: Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mureş, Mehedinţi, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Bucureşti şi Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti.


COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • Mama omida 3 ani

    De la ce partid ?