Prima paginăEducatieRural

Școli închise de viscol fără aprobarea Inspectoratului Școlar

Dimensiune text

Reprezentanţii ISJ au declarat, miercuri, şcoli închise doar în comunele Boghicea şi Valea Ursului. În realitate, şcoli închise au fost şi în comunele Oniceni şi Bozieni. 

Numărul unităţilor de învăţământ din zona Roman închise din cauza viscolului de la începutul acestei săptămâni este mai mare decât cel declarat de Inspectoratul Școlar Judeţean (ISJ) Neamţ. Pentru zona Roman, reprezentanţii ISJ Neamţ au anunţat miercuri, 7 ianuarie, că au fost suspendate cursurile la şcolile Căuşeni şi Nistria, din comuna Boghicea şi Valea Ursului, Giurgeni şi Muncel din comuna Valea Ursului.

Pe lista ISJ a şcolilor închise nu s-au aflat unităţile şcolare din comuna Oniceni şi Bozieni. „Toate cele şase şcoli din comuna Oniceni au fost închise miercuri, deoarece cele 20 de cadre didactice navetiste nu au putut ajunge la şcolile unde predau. Colegii navetişti m-au informat că, în dimineaţa zilei de miercuri, au fost anunţaţi de reprezentanţii firmei de transport că autobuzul care face curse spre Oniceni nu va putea ajunge în comuna Oniceni, deoarece la ieşirea din pădurea Stejaru drumul este blocat. În aceste condiţii, am hotărât, împreună cu primarul Ioan Duminică, să suspendăm cursurile, decizie care a fost transmisă inspectorului teritorial. Totodată, copiii navetişti care mergeau la liceele din Roman au fost sfătuiţi să se întoarcă acasă”, a declarat profesorul Dan Vîntu, directorul Școlii Gimnaziale din Oniceni.

Elevii de la Școala Primară din satul Băneasa nu au frecventat cursurile luni şi marţi. „Vremea rea de la începutul acestei săptămâni a înfundat drumul între Iucşa şi Băneasa, în lungime de patru kilometri. Zăpada viscolită a format suluri mari de doi metri. Învăţătoarea şcolii din Băneasa locuieşte în satul Iucşa şi nu a putut ajunge la şcoală. Două zile libere au avut şi elevii din satul Băneasa, care învaţă la Școala Gimnazială din Bozieni. Miercuri s-a intervenit cu utilajele pentru curăţirea drumului, astfel că se poate ajunge în sat”, a precizat Elena Enache, viceprimarul comunei Bozieni. Autorităţile locale de la Bozieni spun că joi cursurile au fost reluate.

„Nu am fost anunţaţi de închiderea şcolilor din comunele Bozieni şi Oniceni”

Reprezentanţii ISJ Neamţ spun că nu au fost anunţaţi despre şcolile închise din comunele Oniceni şi Bozieni şi că decizia a fost luată de edilii comunelor. „Nu am fost anunţaţi de închiderea şcolilor din comunele Bozieni şi Oniceni (foto). Cel care are dreptul să decidă suspendarea cursurilor este numai Inspectoratul Școlar Judeţean. De altfel, la şedinţa cu directorii, de joi, s-a discutat această problemă. A fost o disfuncţionalitate în comunicare”, a precizat profesoara Gabriela Banu, inspector şcolar general adjunct al ISJ Neamţ.

Conform unui comunicat al Prefecturii Neamţ, prefectul Ioan Vlad Angheluţă a atenţionat, miercuri după-amiază, conducerile şcolilor care au luat decizia de suspendare a cursurilor fără aprobarea inspectorului şcolar general, în trei cazuri: Liceul Tehnologic din comuna Valea Ursului şi la şcolile primare din Căuşeni şi Nistria – din comuna Boghicea. „Sub semnătura prefectului, a fost transmisă o circulară tuturor autorităţilor administraţiei publice locale, pentru a readuce în atenţie procedura privind decizia de suspendare a cursurilor şcolare. Conform reglementărilor în vigoare, aceasta se poate lua la cererea directorului şi cu aprobarea inspectorului şcolar general sau la nivelul grupurilor de unităţi din acelaşi judet, la cererea inspectorului şcolar general, cu aprobarea Ministerului Educaţiei”, precizează comunicatul Prefecturii.

COMENTARII

WORDPRESS: 0