Școala „Otilia Cazimir” se pregăteşte de sărbătoare

Dimensiune text

Elevii vor susţine un program muzical-literar, concursuri şi alte activităţi dedicate „poetei sufletelor simple” născute la Cotu Vameş.

Elevii şi cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Otilia Cazimir” din Cotu Vameş, comuna Horia, se pregătesc de sărbătoare. Unitatea şcolară va sărbători 121 de ani de la naşterea poetei Otilia Cazimir (1894 – 1917). Sub coordonarea cadrelor didactice, elevii vor aduce şi în acest an un omagiu „poetei sufletelor simple”. Ei vor susţine un program muzical-literar, concursuri şi alte activităţi dedicate Otiliei Cazimir.

Școala Gimnazială din Cotu Vameş organizează manifestări dedicate Otiliei Cazimir din anul 1994, când unitatea şcolară a sărbătorit 100 de ani de la naşterea poetei şi a primit numele acesteia.

Elevii din Cotu Vameş învaţă, astăzi, într-o şcoală modernă. Una dintre clădirile şcolii, care a împlinit un secol de existenţă, a fost modernizată printr-un proiect cu finanţare de la Banca Mondială, clădirea fiind dată în folosinţă anul trecut.

Otilia Cazimir, pe numele său adevărat Alexandra Gavrilescu, s-a născut pe 12 februarie 1894, în satul Cotu-Vameş, fiind al cincilea copil al învăţătorilor Ecaterina şi Gheorghe Gavrilescu. Și-a petrecut copilăria în satul natal, unde a început să scrie primele poezii. În 1898 s-a mutat cu familia la Iaşi, pentru a urma liceul şi cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie. A debutat cu poezie, în anul 1912, în revista „Viaţa românească”. Și-a făcut debutul în proză în 1919, în publicaţia „Însemnări ieşene”. Primul său volum de poezii, „Lumini şi umbre”, a văzut lumina tiparului în 1923.


COMENTARII

WORDPRESS: 0