„Școala de vedete” a fost reclamată la Poliție

Dimensiune text

Luni, polițiștii romașcani au primit o sesizare cu privire la activitatea agenției de modelling IMA. Cea care a sesizat Poliția este mama uneia dintre tinerele acostate pe stradă de reprezentanții agenției.

 

Agenția de casting International Media Academy (IMA) din Roman a ajuns în atenția polițiștilor romașcani. Luni, mama uneia dintre clientele IMA a făcut o sesizare la Poliția Roman cu privire la faptul că reprezentanții agenției i-au cerut 284 lei, dar nu își respectă prevederile din contract.
Au oprit-o pe fiica mea minoră pe stradă și i-au spus că arată bine și că ar putea avea un viitor în domeniu. M-am dus cu ea la sediul agenției. Acolo erau mai multe persoane, de aceeași vîrstă sau ceva mai mari decît fiica mea. Prima dată nu mi-au trezit suspiciuni, întrucît au prezentat totul profesionist. Dar, după ce am dat banii, fiica mea a fost o oră, la o ședință foto, după care mi-au cerut alți bani„, a afirmat Dorina Statopol.
Practic, în contractul semnat de Dorina Statopol pentru fiica sa, IMA se obligă doar la „crearea cadrului juridic potrivit cu care agenția va presta pentru beneficiar servicii de reprezentare„, în schimbul unui comision.

Pe ultima pagină a contractului era specificat că beneficiarul trebuia să plătească, în termen de 30 de zile, suma de 195 euro pentru realizarea unui „album profesional constînd într-un portofoliu cu un număr de 15 fotografii„. La un calcul simplu, o fotografie realizată de reprezentanții IMA costă 13 euro, adică aproximativ 57 lei.

Reprezentanții Poliției Roman au confirmat faptul că au primit o sesizare în ceea ce privește activitatea IMA. „Colegii mei au început cercetările, dar banii se pot recupera doar pe cale civilă„, a precizat comisarul șef Cristian Malei, adjunctul Poliției Municipiului Roman.

Femeia speră să-și recupereze banii pe care i-a dat agenției, dar, mai ales, vrea să tragă un semnal de alarmă. „Nu vreau ca și alte persoane să plătească bani pe nimic. De acum vom fi amîndouă mai atente la ofertele pe care le vom primi, indiferent despre ce va fi vorba„, a mai spus Dorina Statopol.

Săptămîna trecută, o echipă de control a Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Neamț s-a aflat la sediul punctului de lucru din Roman al agenției de casting pentru a verifica dacă agentul economic respectă prevederile legale în ce privește raporturile de muncă.



Articol mai nou
Articol mai vechi

COMENTARII

WORDPRESS: 3
  • In sfarsit cineva s-a trezit… Cand colegul dumneavoastra de la Ziarul de Roman publicase acel material de prezentare, materialul arata clar ca e vorba de o tzeapa. Probabil domnul jurnalist nu putea sa spuna negru pe alb asta neavand dovezi dar cine a avut de citit printre randuri a citit. Fiica-mea are 15 ani si a inteles ideea atunci. Altii s-au prins abia cand le-au cerut astia bani iar… Asta e educatia romascanilor. Noroc ca macar presa incearca sa educe prostii din orasul asta.

  • Florin 8 ani

    Bun, pana la urma s-a lamurit lumea ca e teapa de toata frumusetea. Eu insa ma intreb de ce inca mai functioneaza?
    Problema cu 189 euro / album nu-i o problema in sine. Pentru ca o sedinta foto facuta de „cei mai buni” include make-up artist(care trebuie platit), cheltuieli cu o gramada de accesorii care trebuie carate si montate, implica si un asistent(care trebuie platit), recuzita, fundaluri…..samd. O sedinta facuta ca la „case mari” se poate apropia de suma aia.
    Totusi, in cazul de fata nu putem discuta de asa ceva – poate ca au facut niste poze la plesneala, pentru a da impresia ca fac „sedinta foto”.
    Rugam frumos firma sa-si sustina punctul de vedere prin prezentarea imaginilor PROPRII facute clientilor ce au platit.

  • mama omida 8 ani

    se cheama „taxa pe prostie”,sau pe fudulie,toate putulicele se viseaza „asistente” de platou!!mai rau va trebuie ,eu va luam mai mult!!!!! ce reclamati la politie ? k sunteti prosti??