Prima paginăActualitateRural

Şcoala, căminele culturale şi drumurile, proiectele anului 2016 la Icuşeşti

Dimensiune text

Pentru anul 2016, administraţia publică locală de la Icuşeşti are în vedere continuarea a trei proiecte aflate în diferite stadii de execuţie.

Lucrările la noua şcoală din satul Icuşeşti sunt în grafic, spun autorităţile locale. „În momentul în care ne vor vira banii pentru continuarea lucrărilor, vom începe construcţia acoperişului la noua şcoală. Potrivit proiectului, noua şcoală trebuie finalizată în acest an”, a explicat juristul Leonard Oprea (foto), primarul comunei Icuşeşti.

Investiţia se ridică la 2.680.000 de lei. Clădirea va avea 900 de metri pătraţi construibili şi va dispune de zece săli de clasă, două laboratoare, cancelarie, cabinetul directorului, bibliotecă şi anexe. „În noua şcoală vor învăţa, alături de copiii din satul Icuşeşti, şi cei din Bătrâneşti, Spiridoneşti şi Rocna care frecventează cursurile gimnaziale. Până la darea în folosinţă a noii clădiri, elevii învaţă într-o clădire alăturată, în două schimburi”, a spus primarul Oprea.

Şcoala de la Icuşeşti a ars la începutul anului 2014. În urma incendiului a rămas doar scheletul metalic al imobilului, motiv pentru care autorităţile locale au făcut demersuri pentru construirea unui nou local de şcoală.

Autorităţile locale au în derulare două proiecte de modernizare de drumuri comunale şi săteşti, finanţate prin OG 28/2013 – „Modernizarea satului românesc”.

Drumul comunal DC 83 dintre Icuşeşti şi Băluşeşti a fost asfaltat, dar mai sunt câteva lucrări de făcut până la finalizarea acestui proiect. „Sunt necesari 7-800.000 de lei pentru asfaltarea drumurilor laterale pe o distanţă de 20 de metri fiecare, a unui pod peste un râu şi pentru realizarea marcajelor rutiere”, a precizat primarul comunei Icuşeşti.

Tot în acest an se vor relua lucrările la un proiect de modernizare a unui sector de drum în lungime de 4,3 kilometri, în satele Băluşeşti şi Mesteacăn, cu o valoare de 2.700.000 de lei. Anul trecut a fost turnat doar primul strat de asfalt.

În ceea ce priveşte drumul judeţean DJ 207D care străbate comuna Icuşeşti, primarul Oprea spune că are veşti bune. „Consiliul Judeţean Neamţ a depus un proiect de modernizare a drumului judeţean DJ 207D, aflat de mai mulţi ani într-o avansată stare de degradare, proiect ce se va implementa cu fonduri europene. Drumul are o lungime de 7-8 kilometri pe teritoriul comunei Icuşeşti şi face legătura cu judeţul Bacău”, a spus primarul Oprea.

În acest an vor continua lucrările şi la cele două cămine culturale din satele Icuşeşti. „Ambele clădiri au fost ridicate. Mai sunt de montat instalaţiile electrică şi termică la căminul cultural de la Icuşeşti şi de făcut izolaţia termică a celui de la Băluşeşti. Pentru lucrările efectuate anul trecut au fost cheltuiţi 900.000 de lei. Aşteptăm să întocmim bugetul pe 2016, pentru a vedea câţi bani vom aloca pentru finalizarea celor două obiective”, a mai spus primarul comunei Icuşeşti.

COMENTARII

WORDPRESS: 5
  • maria 5 ani

    Domnule Tamba Marcel, vorbiti de asfaltare? De fonduri europene? De primarita de la Tamas? Doamne este o diferenta de la cer la pamant. Femeia aia , care la viata ei a fost postarita , este cu multe clase peste domnul „jurist” Oprea. Domnul acesta nu a facut nimic pentru comunitatea pe care o conduce, de fapt nici nu ar putea, nu-si poate depasi conditia, a fost o intamplare de a castigat primaria, lumea dorea sa scape de celalalt. Cum poate acest individ sa fie un exemplu pentru comunitate chiulind cu saptamanile de la locul de munca? Cand este intr-o stare de betie continua? Ca sa poti sa acesezi fonduri europene ar trebui sa fii si inteligent, sa te duca capul, chiar daca ai o diploma de studii superioare nu inseamna ca esti si competent . Poate ne spune si ce facultate a absolvit? Poate una particulara ? Pacat de aceasta comuna unde fiecare isi vede de interesul lui, oamenii de la ajutoare sociale sunt folositi pentru interesele personale ale primarului, viceprimarului, la cules de porumb, la taiat lemne, la menaj, oriunde in alta parte decat acolo unde ar trebui sa fie. Consilierii locali alesi dupa chipul primarului, fiecare se tine bine de os, oameni fara pregatire. Si-a tras asfalt in fata casei primarul , viceprimarul, pentru ceilalti poate mai tarziu.
    La Tamasi este asfaltata si ultima ulicioara, scoli moderne, dispensar, parc adevarat nu o mizerie ca la Balusesti, trei banci…, de celelalte sate nici nu se pune problema. Unde sunt tinerii cu adevarat scoliti ai comunei? Cand o sa se destepte cetateanul si nu o sa mai accepte micul si cana de vin a lui Zalatu, Iulian si mai stiu eu care? Dar atata vreme cat politica este facuta de Ion a Rujii, Zalatoii, Minicii, Faurel, Iulian Ilies, Busuiocii, Dumii …oameni care nici nu ar intelege cum se acceseaza un proiect, nu stiu sa citeasca, dar sa mai inteleaga un text …comuna ramane fara speranta. Vom fi o comuna amarata, cu oameni amarati ,undeva vecini cu Vasluiul.
    Domnului Luigi Munteanu ii sugerez sa traiasca in satul natal si dupa aia sa vada daca il va mai lauda pe primaras. Baiat destept, scolit pe bune, dar departe de realitate.

    • Felicitari doamna Maria pentru comentariu! Se vede ca sunteti o fina observatoare a realitatilor cotidiene ale comunei. Doar un mic amanunt mai trebuie adaugat. Sa nu avem mari asteptari de la distinsul „jurist”, pentru ca el nu poate fi suspectat ca l-ar duce capul prea mult. A frecventat intradevar niste cursuri ale unei facultati particulare gen „scara de bloc” dar din pacate pentru el, nu a reusit sa-si mai termine studiile si sa-si obtina diploma de licenta. Acum stau si ma intreb, cat de prost poti sa fii ca sa obtii o astfel de „performanta”? Speram totusi ca macar anul acesta sa se trezeasca votantii din comuna si sa-l trimita acolo unde ii este locul, la crasma si la grajdul cu vaci. Iar pe distinsul ziarist care a scris acest articol, l-as intreba unde a vazut el primul strat de asfalt turnat anul trecut pe cei 4,3 km de drum intre Balusesti si Mesteacan? Nu de alta, dar as vrea sa vad si eu aceasta minune.

    • As vrea totusi sa stiu cine esti . .daca ai curaj

      • As vrea totusi sa stiu cine esti . .daca ai curaj.. tu sigur nu stii nici pe ce lume traiesti …eu am accesat fonduri europene in 2006 ..cu mare succes ..nu cum relatezi tu ca noi nu stim sa citim RUSINE MARE SA TI FIE …

  • Mare dreptate aveti doamna Maria…dar din pacate se anunta vremuri grele.Atat timp cat vom fi condusi de un primar corupt ce prefera sa iti duca zilnic copilul la scoala in Roman pe banii nostrii(oare scoala din Balusesti nu este suficient de dotata?)sa nu mai spunem de „domnul” viceprimar ce luni de zile a folosit masina primariei in folos personal vom ramane tot o camuna vecina Vasluiului.Se pare ca acesti „domni” au uitat ca sunt in slujba noastra si ca din bani nostri sunt platiri…mare rusine