SCM Petrotub Roman are meci cu ultima clasată

SCM Petrotub Roman va evolua în deplasare în etapa a 20-a a Ligii a treia de fotbal, cu ultima clasată, Ceahlăul II Piatra Neamț, singura echipă aflată pe loc retrogradant din seria A. Meciul va avea loc vineri, de la ora 17, pe terenul de la Roznov.

 

 

Partida va avea loc vineri, de la ora 17, pe terenul de la Roznov, acolo unde Ceahlăul II a jucat meciurile de acasă din partea secundă a campionatului.

De la începutul returului și până în prezent, SCM Petrotub Roman a jucat un singur meci pe teren propriu, cel din prima etapă a acestuia, în 8 martie, 2-0 cu CSM Pașcani. Până acum, ori a jucat în deplasare ori a stat, iar următorul meci de acasă va fi cel din 26 aprilie, cu Sporting Suceava. Așadar, mai bine de o lună și jumătate fără meci în fața propriilor suporteri, fără ca întrecerea să fie întreruptă.

Echipa romașcană, pregătită de Gheorghe Poenaru, ocupă locul al șaptelea în clasament. Scăpată de griji, atât la promovare, cât și la retrogradare, gruparea romașcană ar trebui să demonstreze și prin rezultat că este superioară valoric adversarei din etapa a 20-a.

„Am câștigat doar două meciuri în acest retur, dintre care unul la masa verde, cu retrasa Young Stars Panciu. Avem nevoie de trei puncte și sperăm într-un rezultat pozitiv, să facem și noi ceva”, a afirmat antrenorul secund romașcan Iosif Susanu.

În continuare, accidentați de la începutul părții a doua de campionat, sunt indisponibili Sofronie, Marin și Petrila, cu mențiunea că ultimii doi au reluat pregătirile de circa o săptămână. Lotul SCM Petrotub a efectuat joi, de la ora 17, antrenamentul premergător meciului și a intrat în cantonament.

În ce privește echipa din Piatra Neamț, aceasta ar putea rămâne și în sezonul următor în Liga a treia, chiar dacă termină actualul sezon pe locul al 11-lea, în condițiile valului de retrageri din competiție în toate cele șase serii.

Programul etapei a 20-a mai cuprinde partidele: Sport Club Bacău – Oțelul II Galați, FCM Dorohoi – Știința Miroslava, Bucovina Rădăuți – Aerostar Bacău (vineri), Sporting Suceava – CSM Moinești (sâmbătă).

 

Clasament

 

1 SC Bacău           16      11      2        3        37-19          35
2 Moinești            16      10      4        2        41-29          34
3 Dorohoi             16      10      2        4        34-14          32
4 Pașcani              16      8        2        6        18-13          26
5 Suceava             16      7        3        6        18-17          24
6 Oțelul II             15      6        5        4        20-17          23
7 Roman               16      7        1        8        25-22          22
8 Rădăuți             16      7        1        8        16-26          22
9 Aerostar            16      5        2        9        15-24          17
10 Miroslava        15      4        4        7        18-20          16
11 Ceahlăul           17      4        1        12      16-27          13
12 Panciu              17      3        1        13      6-36            10

[sam_ad id=”127″ codes=”true”]
[sam_ad id=”130″ codes=”true”]


COMENTARII

WORDPRESS: 0