Odată cu rezultatul de egalitate, 0-0, realizat cu ultima clasată înaintea etapei a 22-a, CSM Focșani, SCM Petrotub Roman a ratat șansa de a se distanța în fruntea clasamentului seriei I a Ligii a treia la fotbal. Echipa romașcană se menține pe locul I, dar are un meci mai mult disputat decît a doua clasată.
Odată cu rezultatul de egalitate, 0-0, realizat cu ultima clasată înaintea etapei a 22-a, CSM Focșani, SCM Petrotub Roman a ratat șansa de a se distanța în fruntea clasamentului seriei I a Ligii a treia la fotbal. Echipa romașcană se menține pe locul I, dar are un meci mai mult disputat decît a doua clasată.
Partida a fost una de uzură, iar terenul moale a creat destule probleme celor două echipe, care au reușit, totuși, să-și creeze cîteva ocazii de gol.
Petrila, avansat pe banda stîngă, i-a pasat bine în careu lui Vulpe, în minutul 11, dar acesta din urmă a tras pe lîngă poartă. Tot Vulpe a prins un șut de la 17 metri, trei minute mai tîrziu, iar portarul Borș a respins în corner. A venit rîndul lui Vlaicu, în minutul 23, să-și încerce norocul printr-un șut în diagonală, din colțul careului, dar mingea a trecut la o palmă de bară. Pînă la pauză, Vulpe a mai avut o tentativă de a ieși în evidență, însă a șutat defectuos, peste poartă. Prima mare ocazie de gol a oaspeților a venit în minutul 63, cînd Crăciun, complet liber în careu, a reluat cu capul puțin pe lîngă poartă. Ghidarcia, venit în sprijinul coechipierilor din atac, n-a nimerit nici el ținta cu o lovitură de cap din apropierea porții. Cea mai mare șansă de gol a aparținut oaspeților, în minutul 68. Atunci, Geoacăș a scăpat mingea în față, aceasta a ricoșat dintr-un fotbalist vrîncean și s-a dus încet, în bară, apoi Crăciun n-a reușit s-o împingă în plasă. În minutul 74, Vlaicu a centrat bine în careu pînă la Harbuzaru, însă lovitura de cap a acestuia n-a fost cea dorită. În fine, Marin, singur cu portarul la 8 metri, a pus latul la o centrare de pe dreapta și mingea s-a dus mult peste transversală, în minutul 79. În ultima parte a partidei, prelungită cu cinci minute, eforturile gazdelor de a pune în pericol poarta adversă au rămas fără rezultat.
SCM Petrotub: Geoacăș – Vlaicu, Marin, Ghidarcia, Gafița – Sărițanu, Petrila, Alexandru, Chirilă – Harbuzaru, Vulpe. Au mai jucat Lupușoru și Țapu. Antrenori: Ovidiu Marc, Iosif Susanu.
CSM Focșani: Borș – Ciornei, Ștefan, Crăciun, Stanciu – Săpunaru, Toma, Dumitru, Mîndrescu – Milea, Lida. Au mai jucat Pasăre și Negoiță.
Rapid Suceava, a doua clasată, n-a jucat, iar Sport Club Bacău, a treia pretendentă la promovare, n-a izbutit să învingă pe propriul teren.
Rezultatele etapei a 22-a: Ceahlăul II Piatra Neamț – Aerostar Bacău 0-0, Oțelul Galați – ABC Stoicescu Buzău (amînat pînă în 1 mai), CSM Pașcani – Politehnica Galați 3-2, FCM Dorohoi – Cetatea Tîrgu Neamț 1-1, Sport Club Bacău – CS Panciu 0-0, CSM Rîmnicu Sărat – Sporting Suceava 2-0. Rapid Suceava a stat.
Marți, 24 aprilie, este programată etapă intermediară. SCM Petrotub va juca în deplasare, cu Aerostar Bacău.
Clasament
1 Roman 21 13 7 1 45-14 46
2 Rapid Sv 20 13 5 2 39-12 44
3 SC Bacău 21 13 4 4 34-11 43
4 Rm. Sărat 21 11 3 7 32-20 36
5 Panciu 20 9 6 5 18-14 33
6 Sporting 21 9 5 7 32-28 32
7 Aerostar 20 9 4 7 22-21 31
8 Pașcani 21 8 4 9 22-28 28
9 Ceahlăul II 21 8 3 10 27-31 27
10 Dorohoi 21 5 7 9 20-26 22
11 Oțelul II 20 5 5 10 27-34 20
12 Cetatea 20 4 6 10 14-35 18
13 Focșani 20 3 6 11 10-29 15
14 Stoicescu 19 4 3 12 18-42 15
15 Poli Galați 20 4 2 14 26-41 14
COMENTARII