Schimbarea la față a centrului municipiului Roman cu fonduri europene alocate de Elena Udrea

Dimensiune text

(P)

Unul dintre cele mai ambițioase proiecte de infrastructură din municipiul Roman este pe cale de a prinde contur. Este vorba despre reabilitarea zonei Scuar Hotel, Pietonal Ștefan cel Mare și centrul istoric Ștefan cel Mare, pentru care s-au primit fonduri europene în valoare de peste 21.000.000 de lei de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, atunci cînd acesta era condus de Elena Udrea.

 

 

O sumă foarte generoasă, mai ales în condițiile în care valoarea totală a proiectului era de peste 27.000.000 de lei. Obiectivul final nu este doar de a înfrumuseța municipiul pentru romașcani, dar și de a fluidiza traficul pietonal și rutier. Bilanțul proiectului este următorul: peste 30 de străzi modernizate, peste 3.000 de metri pătrați de spații verzi amenajate și peste 10 kilometri de suprafață carosabilă reabilitată. La acest lucru se adaugă amenajări de alei, trotuare, achiziționarea de mobilier stradal, dar și parcaje sau lucrări la rețeaua de canalizare.

Proiectul i-a bucurat pe romașcani. „Ne place și nouă să vedem că avem un oraș care să arate și mai bine. Poate se mai gîndesc de două ori tinerii ăștia dacă să plece din Roman. Eu zic că e bine că ne-a ajutat doamna Elena Udrea și cred că poate ne ajuta și mai mult dacă lucrează cu domnul primar. Dumneaei cunoaște oameni acolo la București și are mai multă putere decît cineva care nu cunoaște decît în Roman„, a spus un pensionar din Roman.

Și primarul Romanului, Laurențiu Leoreanu, s-a arătat încîntat de proiect, dar și de colaborarea cu Elena Udrea. „Acesta a fost unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură pe care l-am pus în practică împreună cu doamna Udrea. Am găsit mereu ușa deschisă la dumneaei și sunt sigur că, dacă facem o echipă în continuare, vom reda Romanului strălucirea de odinioară„, ne-a declarat primarul Romanului.

La rîndul său, Elena Udrea a spus că acest proiect demonstrează că Romanul este pe drumul cel bun. „Am avut atîtea proiecte în municipiul Roman pe vremea cînd eram ministru încît am prins drag de acest oraș. Am crezut în acest proiect – reabilitarea zonei Scuar Hotel, a centrului istoric și a pietonalului Ștefan cel Mare – pentru că vreau să-i văd pe romașcani zîmbitori și bucuroși că locuiesc într-un oraș frumos. Am reușit să acoperim aproape toată valoarea proiectului din fonduri europene și suma de 21.000.000 de lei nu este deloc modestă. Mai avem mult de muncit în acest oraș, dar eu zic că suntem pe drumul cel bun„, ne-a spus fostul ministru al Dezvoltării, Elena Udrea, care candidează pentru un loc de deputat în colegiul 4.

  



COMENTARII

WORDPRESS: 9
  • Liviu 8 ani

    Nu mai incape nici o indoiala ca municipiul Roman a cunoscut cea mai mare schimbare din istorie in perioada in care Elena Udrea a fost ministru.. Ne bucuram ca aceasta impreuna cu primarul Romanului ne-au oferit aceasta sansa de a trai intr-un oras mai modern, mai vesel, mai primitor si de un nivel mai european.. Incetul cu incetul cu ajutorul Elenei Udrea noi locuitorii orasului Roman putem spera la si mai mult, la si mai bine si putem ajunge cu sprijinul acesteia si al primarului in randul oraselor de top din Romania…

  • Ana Maria 8 ani

    Orasul nostru trebuie sa fie intr-un continu proces de schimbare, de modernizare si de reconsolidare, iar acest lucru s-a intamplat in ultimii 4 ani doar prin intermediul primarului si cu ajutorul Elenei Udrea, iar acest lucru ne face sa fim increzatori ca si pe viitor acestia vor colabora cum trebuie si vor reda orasului nostru frumusetea de alta data si-l vor transforma intr-un oras modern cu toate facilitatile!!

  • emi 8 ani

    Nu se poate!Unde este cohorta de postaci pro?

  • dorel 8 ani

    Da se cunoaste ca sau miscat lucrurile foarte bine in Roman de cand este domnu primar Leoreanu,bravo lui si lui doamna Elena Udreasi dumnezeu sa le ajute si mai departe…

  • edu' 8 ani

    speram ca elena udrea sa mai ajunga inca o data ministru si pe vii sa avem si investitii in locuri de munca . stim ca domnul primar incerca sa atraga investitori straini in roman, poate reuseste cu ajutorul elenei udrea. locurile de munca aduc bani la bugetul local dar si bucurie in inima oamenilor. si romascanii au nevoie de cel putin 2000 de locuri de munca bine platite. ei bine cine va reusi sa distruga acesta himera a romascanilor si sa o aduca la realitate sa o faca palpabila, aceia vor fi incredere si romascanii se vor increde in ei. asa ca la treaba dragi politicieni !

  • Vladimir 8 ani

    Cata fericire , optimism si urari de bine din inima romascanilor ! Lua Moldova/Siretul urbea daca nu existau actualul primar si grija de mama iubitoare a d-nei Udrea. Ramane de vazut daca si in colegiul in care candideaza „blonda de la Cotroceni” satenii ii vor acorda girul. Babele si mosnegii de la I.Creanga nu pareau prea incantati de trimisa de la Plescoi.

  • antradevar s-au facut foarte multe lucruri bune an acest oras, de cand este domnul Leoreanu primar ,dar nu cred ca aceasta duduie blonda a contribuit cu ceva pentru realizarea acestor proiecte ,meritul cel mai mare din toate astea ai apartine domnului primar, nicidecum acestei blonde care nu stie cum sa faca a nu pierde de tot ciolanul

  • Kosticka 8 ani

    NOUA NE-AU LUAT OCHII CU NISTE BETOANE DAR EI, PDL-ISTII AU BAGAT BANU’ DIRECT IN BUZUNAR ! NU MAI FITI FRAIERI !

  • un cetatean 8 ani

    Si domnului Leoreanu parca ii este jena sa stea langa doamna Udrea , cel putin asa pare din fotografia postata !