Scandal la foișoarele de lângă ștrand

HomeActualitate

Scandal la foișoarele de lângă ștrand

 

Faptul că unii cetățeni sunt certați cu bunul simț nu mai este o mirare, însă autoritățile spun că astfel de situații nu vor mai fi tolerate și se vor lua măsuri de sancționare a celor care nu respectă legea. „Amenințarea” vine ca urmare a unui incident petrecut în zona de picnic din Complexul Sportiv și de Agrement „Moldova”, unde mai mulți petrecăreți au stabilit că pot să facă propria lor lege, să refuze să achite contravaloarea închirierii foișorului și să dea și muzica la maxim.

„Săptămâna trecută s-a înregistrat un incident în Ștrand, la foișoare, unde un grup de cetățeni a ocupat un foișor în mod abuziv, fără să plătească, și au făcut gălăgie, au dat muzica tare, creând disconfort celor din jur. Echipele Poliției Locale au intervenit în zonă pentru a-i potoli. Îi atenționez pe cei certați cu legea și bunul simț că nu vom mai permite astfel de manifestări și toți cetățenii trebuie să respecte regulamentul și pe ceilalți, pentru că trăim în comunitate și trebuie să ne comportăm civilizat”, a declarat primarul Lucian Micu.

Nu este pentru prima dată când persoane obișnuite cu nerespectarea legii continuă să aplice propriile lor reguli, fiind nevoie de intervenția echipelor de ordine și pază pentru a-i „liniști”. Cele mai multe probleme se înregistrează în spațiile de joacă pentru copii, unde, deși acestea sunt destinate celor mici, în unele cartiere sunt utilizate cu precădere de adulții care aruncă pe jos cojile de semințe, consumă alcool și fac gălăgie până târziu în noapte. Singura soluție pentru a combate aceste fenomen este apelul la 112 sau 0233.984 – numărul Poliției Locale și aplicarea de amenzi la fiecare abatere până când cei care nu înțeleg de vorbă bună pricep mai ușor cu sancțiunea.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 4
  • Situația este scăpata de sub control de la începutul sezonului: muzica de prost gust dată tare, urlete, manele cat cyprinde. În primii ani ibterveneau paznicii și îi potoleau pe cei care deranjau. Acum nu prea îți mai vine sa ieși la grătar.

  • Si cine sunt acesti,,petrecareti,,certati cu legea si fara bun simt? nu cumva tiganii romascani?astia nu au nici un Dumnezeu,nici educatie,nici bunul simt si vor continua sa se comporte la fel,indiferent ce masuri se vor lua.Asa le este naravul si felul,nu-i poti educa!!!

  • asa este , au fost toate bune si frumoase la inceput, o minune nu tine mai mult de trei zile , iar politia comunitara nu stiu daca sunt pe faza tot timpul , s-au mai bine ziz nu au curajul sa se duca la cei invinuiti. In plus de asta nici pe strazile ;toma stelian , spiru haret , olteniei pina la capatul strazilor , nu-i prea vad pe comunitari pe acolo , ori noi nu platim taxe? vrem siguranta pe strazi , ca tot sunt comunitari acum politie cit cuprinde.

  • Aproape zilnic merg la Piata Mica Smirodava,,,dar niciodata nu am vazut un politist sa patruleze pe acolo.Nu credeti domnule Primar ,ca ar fi necesar? Mai ales ca in zona sunt destui,,tuciurii,,care isi fac veacul pe acolo,multe crasme,oameni in varsta care vin sa-si faca cumparaturi,sa-si ia o paine.Poate cititi aceste randuri si ve-ti lua ceva masuri!!!