Prima paginăRoman

Scăldat cu scandal pe șantierul microhidrocentralei

Dimensiune text

Nervoși că nu li se permite să se scalde în zona unde se construiește microhidrocentrala, un grup de tineri romașcani a pornit, miercuri, un adevărat scandal cu reprezentanții firmei constructoare. Zona va fi patrulată din oră în oră de Poliția Locală.

 

Recent, reprezentanții societății Construcții Hidrotehnice SA Iași, care execută lucrările de construcție a microhidrocentralei de pe rîul Moldova, au solicitat administrației locale sprijin pentru asigurarea siguranței zonei de șantier. Decizia a fost luată după ce, miercuri, lucrătorii de pe șantierul de la microhidrocentrală au avut de-a face cu un adevărat scandal pornit de un grup de tineri supărați că nu li se permite scăldatul în rîu, în zona unde se efectuează lucrările.

Firma Construcții Hidrotehnice SA Iași ne-a sesizat că peste 50 de persoane au venit la plajă și la scăldat în acea zonă, care, fiind una de șantier, este interzisă desfășurării unor astfel de activități. Cei care vin în zonă au furat panourile de avertizare, iar unii au fost chiar agresivi cu reprezentanții societății, atunci cînd li s-a explicat că scăldatul în zonă este interzis și că poate pune chiar în pericol vieți. Lucrările de terasare a malurilor abia au început, deci acele maluri se pot prăbuși peste cei care se scaldă în zonă. Dacă o persoană ar suferi un astfel de accident nefericit, răspunzătoare ar fi firma ieșeană, deci este normal ca reprezentanții acesteia să-i avertizeze pe «îndrăzneți». «|știa de la Iași vin și ne spun nouă unde să facem baie și unde nu?», le-au spus tinerii reprezentanților firmei ieșene. În zonă s-au deplasat echipe ale Poliției Roman și ale Poliției Locale, iar conflictul a fost aplanat„, a declarat city-managerul Ovidiu Bojescu.

Directorul Poliției Locale, Daniel Cazacu, a precizat că șantierul de la microhidrocentrală va fi monitorizat mai îndeaproape în perioada următoare. „Se va patrula în zonă permanent, din oră în oră, pentru a preveni orice fel de probleme„, a explicat Daniel Cazacu.

Șantierul de pe rîul Moldova va fi supravegheat video începînd de săptămîna viitoare. O cameră video montată în zona punții dinspre Cotu Vameș va funcționa permanent, fiind conectată la rețeaua de Internet prin fibră optică. Imaginile captate de camera video vor putea fi vizualizate și de romașcani, pe site-ul Primăriei Roman – www.primariaroman.ro . Investiția pentru amplasarea și punerea în funcțiune a camerei video a fost de 20.000 de lei, cea mai mare parte a sumei fiind reprezentată de costul fibrei optice necesare conectării la rețeaua de Internet.

COMENTARII

WORDPRESS: 0