Scad amenzile pentru bicicliști, după adoptarea unui proiect legislativ co-inițiat de deputatul Iulian Bulai

Scad amenzile pentru bicicliști, după adoptarea unui proiect legislativ co-inițiat de deputatul Iulian Bulai

 

Amenzile pentru biciclişti vor scădea ca urmare a proiectului iniţiat de mai mulți parlamentari USR, între care și deputatul USR de Neamț Iulian Bulai, adoptat miercuri, 27 noiembrie, de Camera Deputaţilor, în calitate de cameră decizională, cu 251 de voturi „pentru” și unul „împotrivă”.

„În loc de amenzi cuprinse între 870 lei şi 1.160 lei, nivel considerat drept exagerat chiar şi de către poliţişti, Codul rutier va prevede pentru nerespectarea normelor privind circulaţia bicicletelor amenzi cuprinse între 580 lei şi 725 lei. Concret, proiectul de lege modifică art. 100 şi 101 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice astfel încât nerespectarea normelor privind circulaţia bicicletelor să nu mai fie sancţionată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni (6-8 puncte-amendă), ci cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni (4-5 puncte-amendă). USR va continua să facă demersuri pentru a încuraja utilizarea bicicletei ca mijloc de transport alternativ, cu efecte benefice asupra sănătăţii, a poluării şi a traficului”, arată un comunicat al USR.

Camera Deputaților a avut rol decizional în acest caz, astfel că proiectul de lege va fi trimis președintelui pentru promulgare.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0