Prima paginăNeamt

Sate şi oameni izolaţi din cauza viscolului

Dimensiune text

Din cauza ninsorii şi a viscolului, drumul judeţean 158 Siliştea – Hociungi – Moldoveni, a fost închis, vineri după-amiază, între kilometrii 10 şi 16, printr-un ordin al prefectului judeţului Neamţ. Tronsonul de drum va rămâne închis până la finalizarea lucrărilor de deszăpezire.

 

 

Din cauza viscolului, o maşină a derapat şi a fost nevoie de intervenţia utilajului de la DRUPO pentru a fi scoasă din şanţ. Deşi acţionăm cu două utilaje, ninsoarea şi viscolul îngreunează acţiunea de deszăpezire„, a precizat Marcel Ioan Bârjoveanu, primarul comunei Moldoveni.

Tot cu două utilaje se intervine şi în comuna Bozieni. Satul Băneasa, aflat la cinci kilometri de satul reşedinţă, este izolat. Vineri, autorităţile locale au făcut eforturi pentru a aduce la dispensarul comunal trei gravide aflate în luna a noua. „În cazul gravidelor din Băneasa şi Crăieşti, am fost nevoiţi să le transportăm cu sania până în Bozieni, de unde vor fi preluate de o ambulanţă. În Crăieşti, zăpada viscolită atinge peste un metru. Acţionăm cu utilajele din dotarea primăriei la desfundarea drumul judeţean Crăieşti – Bozieni – Oniceni„, a declarat Doinel Grumezescu, primarul comunei Bozieni.

Unul dintre utilajele Primăriei Bozieni a acţionat şi în comuna Oniceni, deoarece în satul Mărmureni era un autobuz căzut în şanţ, iar autorităţile de la Oniceni au fost depăşite de situaţie. „Autobuzul a intrat în şanţ dimineaţă, când a adus navetiştii. Odată ce l-am scos din şanţ, navetiştii s-au întors la Roman. Ningea puternic şi am vrut să ne asigurăm că nu vor rămâne în comună„, a spus Ioan Duminică, primarul comunei Oniceni.

Dacă la Oniceni elevii nu au făcut ore, la şcolile din comuna Icuşeşti cursurile s-au încheiat la ora 11.00. „Am cerut directorului Școlii Băluşeşti, unitatea şcolară coordonatoare, să suspende orele, pentru a evita ca profesorii să rămână înzăpeziţi în comună„, a declarat Leonard Oprea, primarul comunei Icuşeşti.

COMENTARII

WORDPRESS: 5
  • Gabi 8 ani

    Da, profesorii de la Balusesti…. sa nu mai inghete de frig in scoala. Buna masura, domnule primar! Oricum fochistul si sotia, d-na directoare vor pleca acasa.

  • eu 8 ani

    Pt. Gabi – mai vedeti cum sunteti toti ati fost impreuna si la greu si la BINE, la toti va placea cand venea teritorialul Alexe si pleca cum venea adica un pic mai greu si va placea , ce vreti acuma sa stea directoarea si sa doarma in scoala?

    • Gabi 8 ani

      Pt. ,,eu”:
      1. Nu sunt si nu am fost niciodata cadru didactic la Scoala Balusesti.
      2. Cand cadrele didactice raman izolate in scoala, directorul are raspundere pentru acei oameni, asta daca e un director cu simtul raspunderii, ceea ce nu este cazul d-nei Antal (o cunosc personal).
      3. Prin comentariul de mai sus am vrut doar sa sustin masura domnului primar.
      4. Pseudonimul ,,eu” ascunde cumva persoana doamnei directoare sau a vreunui sustinator?

  • Pt .”eu”-Nu cred ca d-nul Alexe i-a spus directoarei sau sotului sa tina profesorii in scoala ,sau in frig.Nu inteleg de ce antipatia ta fata de d-nul respectiv trebuie sa aiba legatura cu problemele Scolii Balusesti,mai ales ca nu prea ai treaba cu scoala respectiva,din cate observ…Ce e mai trist e faptul ca ISJ-ul aluat nota de neregularitatile managerului unitatii si nu a luat nicio masura…

    • gartu mihaela 8 ani

      Cit timp directorii de scoala sunt din partea USL domnul Stan le va tin epartea, caci altfel zboara si el!