Sancțiuni aspre pentru medicii de familie

Medicii de familie riscă rezilierea contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate Neamţ, dacă cer bani pacienţilor pentru activarea cardului naţional de sănătate.

Nici nu a început bine implementarea cardului naţional de sănătate, document cu ajutorul căruia se doreşte revoluţionarea sistemului medical românesc şi eliminarea fraudelor, că au şi apărut situaţii în care medicii de familie sunt acuzaţi că vor să facă o afacere din inscripţionarea cardurilor. Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Neamţ atrage atenţia asupra faptului că pretinderea unor sume de bani în scopul inscripţionării, prevăzute de lege, pe cardul naţional de sănătate, constituie o încălcare atât a dispoziţiilor legale în vigoare, cât şi a prevederilor contractului încheiat între CAS Neamţ şi furnizorii de servicii în asistenţa medicală primară.

„În situaţia în care se va dovedi că au fost pretinse sume de bani pentru inscripţionarea cardului naţional, la prima constatare se va da un avertisment scris, iar la a doua constatare se va diminua cu 10% valoarea minimă garantată a unui punct per capita, pentru luna în care s-au produs aceste situaţii”, a declarat juristul Radu Firăstrău, preşedintele-director al CAS Neamţ.

Dacă se constată că un medic de familie cere bani pentru inscripţionarea cardurilor şi nu încetează după aplicarea celor două măsuri menţionate anterior, potrivit prevederilor dispoziţiilor contractului încheiat între medicii de familie şi CAS Neamţ, contractul de furnizare de servicii medicale poate fi reziliat, printr-o notificare scrisă a Casei de Asigurări de Sănătate, în termen de maximum cinci zile calendaristice de la data aprobării acestei măsuri, conform prevederilor legale în vigoare.

Această atenţionare a fost făcută ca urmare a unei sesizări venite din partea unui cetăţean din comuna Negreşti, care a reclamat faptul că medicul său de familie pretinde câte zece lei fiecărui pacient pentru inscripţionarea datelor pe cardul naţional de sănătate.


COMENTARII

WORDPRESS: 0