Sănătatea membrilor Curţii Regale a României, în mâna unui medic romaşcan

Dimensiune text

Cristea Ștefan Buicliu, descendent al unei vechi familii armene, a fost un distins medic şi profesor universitar.

 

 

Una dintre familiile armene renumite în Moldova a fost cea a boierilor Buicliu. Implicată în activitatea negustorească, familia Buicliu şi-a sporit continuu averea prin alianţele matrimoniale pe care le-a făcut cu familiile boiereşti ale vremii. Membrii familiei Buicliu au ştiut să profite de statutul lor boieresc. Școliţi în străinătate, mulţi dintre descendenţii acestei familii au marcat timpul în care au trăit. Unii dintre ei şi-au adus o contribuţie importantă în domeniile în care s-au pregătit sau şi-au găsit chemarea – agronomie, juridic, medicină, pictură, inginerie, politică.

Boierii Buicliu au locuit la Botoşani, Iaşi şi Bucureşti, iar diverse ramuri ale acestei familii s-au aşezat chiar la Roman şi Bacău. Unul dintre cei mai de seamă descendenţi ai familiei Buicliu a fost doctorul Cristea Ștefan Buicliu, născut la Roman, în 1857, profesor universitar la Bucureşti. A studiat Medicina la Paris în 1883. Ca medic primar a profesat la Spitalul Brâncovenesc din Bucureşti, iar în 1886 – la clinica Facultăţii de Medicină din Bucureşti. Distins medic şi profesor, Cristea Ștefan Buicliu a insistat pentru introducerea reformelor în instituţia de învăţământ superior unde a fost profesor, dar şi în sistemul sanitar românesc. A fost unul dintre întemeietorii Școlii Româneşti de Neuropsihiatrie. Istoricii spun că medicul Cristea Ștefan Buicliu a fost medicul Curţii Regale în vremea lui Carol I. Se spune că medicul romaşcan, împreună cu doctorul Ioan Cantacuzino l-au operat pe cel ce avea să devină viitorul rege Ferdinand I.

Medicul Buicliu a scris numeroase lucrări şi articole de specialitate, fiind răsplătit pentru activitatea sa cu importante distincţii româneşti şi străine. S-a implicat în politică, la fel ca fratele lui, Bogdan, născut tot la Roman, în 1852, cu studii de economie absolvite în Germania, cel care a fost preşedintele Băncii Romanului. Membru al Partidului Naţional Liberal, Cristea Ștefan Buicliu a fost ales de trei ori parlamentar.

Membrii familiei Buicliu, printre care avocatul Grigore Buicliu, doctor în drept, sau Garabet Buicliu, au locuit în case situate în jurul Bisericii Armeneşti din Roman. În anul 1918, doctorul Buicliu trece în lumea celor drepţi. El este înmormântat la Roman, în Cimitirul „Eternitatea”. Tot aici se odihneşte şi fratele medicului, Bogdan Buicliu.

[sam id=”3″ codes=”true”]



COMENTARII

WORDPRESS: 0