Sâmbătă s-au publicat rezultatele finale la Evaluarea Națională, după contestații

Sâmbătă s-au publicat rezultatele finale la Evaluarea Națională, după contestații

 

 

Sâmbătă, 29 iunie, au fost publicate rezultatele finale, după contestații, ale Evaluării Naționale din acest an. După contestații, numărul elevilor promovați din județul Neamț, cu medii peste 5, a scăzut cu unul, de la 2.804 la 2.803, dintre cei 4.093 de elevi din județ care s-au prezentat la ambele probe. Astfel, promovabilitatea din Neamț scade de la 68,51% înainte de contestații, la 68,48%. Promovabilitatea din Neamţ de anul acesta după contestații a fost, totuși, mai mare decât cea de anul trecut, atunci când procentul înregistrat în judeţ a fost de 67,99%

După contestații, numărul mediilor de 10 la Evaluarea Națională din județul Neamț din acest an a crescut de la cinci la șase, cu media 10 obținută după contestație de un elev de la Colegiul Tehnologic „Spiru Haret” din Piatra Neamț. Două dintre mediile de 10 din acest an au fost obținute de elevi de la Colegiul Național „Roman-Vodă” din municipiul Roman: Dorian Mihai Antoniu și Georgiana-Alecsia Fărcăşel, celelalte aparținând unor elevi de la Colegiul Național „Petru Rareș” și Școala nr. 2 din Piatra Neamț, și de la Liceul „Vasile Conta” din Tîrgu Neamț. Anul trecut, tot șase elevi din judeţ au reuşit această performanţă.

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0