Sâmbătă, 23 iunie, au fost publicate rezultatele finale, după contestații, ale Evaluării Naționale din acest an. După contestații, numărul elevilor promovați din județul Neamț, cu medii peste 5, a crescut doar cu patru, de la 2.755 la 2.759, dintre cei 4.058 de elevi din județ care s-au prezentat la ambele probe. Astfel, promovabilitatea din Neamț crește cu doar o zecime de procent, de la 67,89% înainte de contestații, la 67,99%, cele mai slabe rezultate din județ din anul 2013 încoace.
După contestații, numărul mediilor de 10 din județul Neamț a crescut de la cinci la șase, incluzând încă un elev din Piatra Neamț, de la Școala „Elena Cuza”. Între elevii cu media 10 se numără doi de la Colegiul Național „Roman-Vodă” din municipiul Roman: Iarin-Cristian Bârgăoanu și Diana-Elena Manolache. Celelalte trei medii de 10 din Neamț aparțin unor elevi de la Liceul „Vasile Conta” din Tîrgu Neamț, Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț și Școala Gimnazială Domnească „Grigore Ghica Vodă” din Tîrgu Neamț. Anul trecut, șapte elevi din judeţ au reuşit această performanţă.
Cele mai mult medii finale generale, la nivel de judeţ, respectiv 642, s-au situat între notele 6 și 6,99. 358 de elevi au primit note între 9 şi 9,99, 519 elevi au primit între 8 şi 8,99, 593 au obţinut între 7 şi 7,99, 642 de elevi au primit note între 6 şi 6,99, 641 de absolvenţi au trecut puţin peste limita de admitere, obţinând între 5 şi 5,99, 548 de elevi au fost notaţi între 4 şi 4,99, 413 – între 3 şi 3,99, 255 – între 2 şi 2,99, iar 83 – între 1 şi 1,99.
Comentarii