HomeActualitateNeamt

Salvatori specializaţi: pompieri alpinişti şi scafandri

Neamţ are pompieri care pot interveni în situaţii-limită şi când este nevoie de pregătire de specialitate.

Mai mulţi pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ s-au specializat în salvarea de vieţi la înălţimi foarte mari, în subsoluri sau sub apă. Aceştia au urmat cursuri şi au primit atestate de scafandri sau de alpinişti utilitari. În cadrul ISU Neamţ sunt patru scafandri. Aceştia au fost solicitaţi în misiuni de salvare de persoane sau de animale. O altă misiune a impus prezenţa scafandrilor, când un autoturism s-a răsturnat în râul Bistriţa.

În ceea ce-i priveşte pe alpinişti, aceştia au fost nevoiţi să intervină şi înainte de a urma cursurile organizate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Din fericire, pentru plutonierul adjunct Dumitru Iuştiuc, misiunea nu a fost o noutate, acesta fiind alpinist de 19 ani. „M-am născut într-o zonă de munte şi primele mele aminitiri sunt cele în care tatăl meu mă punea în rucsac şi suia cu mine pe munte. Astfel că am îndrăgit muntele de mic şi am devenit alpinist pentru a ajunge în locurile cele mai spectaculoase, dar şi mai greu accesibile, acolo unde natura nu permite oricui să ajungă”, spune Dumitru Iuştiuc.

Dintre cazurile la care a participat şi la care și-a folosit aptitudinile  îşi aminteşte o misiune din cartierul Favorit. „O bătrână era blocată în apartament, la etajul cinci. Era cooperantă, dar nu mai putea ieşi din cameră pentru că a împins patul câţiva centimetri şi nu mai putea ieşi pe uşă. A venit nora proprietarei să descuie, dar nu a putut, deoarece bătrâna încuiase uşa şi lăsase cheia în uşă. Uşa era masivă, cu multe încuietori, aşa că am fost nevoit să intru pe geam. Nacela Primăriei nu încăpea, din cauza spaţiului, iar scara culisabilă nu era suficient de lungă. Prin urmare, singura soluţie a fost să cobor în rapel de la un etaj superior la etajul cinci şi am intrat pe geamul de la bucătărie”, povesteşte pompierul-alpinist.

Cursurile pentru obţinerea atestatului le-a urmat împreună cu alţi trei colegi din cadrul ISU Neamţ: plutionerul major Călin Băluţ, plutionerul major Ciprian Oprişan şi plutonierul major Augustin Andronic. Toţi trei au fost salvamontişti profesionişti pe Ceahlău, înainte de a deveni pompieri.

Acum, datorită experienţei celor patru, dar şi a altor pompieri care au decis să urmeze aceste cursuri – cum este şi cazul plutonierului major Ioan Nechita, din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman -, misiunile de salvare la înălţimi sau în subteran sunt privite cu mai multă speranţă.

Comentarii

WORDPRESS: 0