Șahul romașcan, participare record la Memorialul „Mihai Molodoi” de la Piatra Neamț

Șahul romașcan, participare record la Memorialul „Mihai Molodoi” de la Piatra Neamț

Bogdan Sava, locul secund la Cupa Sfinxul Iaşi
Bogdan Sava, al treilea la Memorialul „Marcel Andreescu” la șah
Șahiştii romaşcani, pe podium la Cupa „1 Decembrie” de la Paşcani

 

În perioada 23-24 septembrie, la Piatra Neamț s-a desfășurat ediția a VIII-a a Memorialului „Mihai Molodoi” la șah, în organizarea Asociației Județene de Șah, cu sprijinul Primăriei Piatra Neamț.

Trei șahiști romașcani au obținut premii la concurs: Bogdan Sava s-a clasat pe locul al doilea (la egalitate de puncte cu Daniel Scripcaru, cel care a obținut locul I), Bogdan Crăciun (elev în Roman, locuitor al comunei Horia) a obținut un loc doi la grupa ELO sub 1800, iar Mihai Stoica un loc trei la categoria ELO sub 1200.

 

„Al patrulea romașcan participant, Alexei Alexa, a ratat cu puțin punctajul necesar unui premiu, câștigând doar 2,5 puncte. Este o performanță, însă, și pentru acest jucător, revenit în arena competițională a sportivilor legitimați, după trei decenii de absență. Mihai Molodoi a fost, în anul 2006, conducătorul echipei de șahiști pietreni care s-a întâlnit la Piatra Neamț cu echipa romașcanilor, un meci jucat la patru mese între cei mai puternici șahiști ai județului și un concurent obișnuit al romașcanului Alexei Alexa, în anii 1970-1980. Și la Roman s-au desfășurat concursuri memoriale de șah, cel mai recent, în luna februarie, fiind Memorialul «Cezar Labău-Ișan», organizat de Clubul Copiilor”, a afirmat Bogdan Sava.

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0
error: Content is protected !!