Prima paginăEducatie

„Să vorbim… Europeana!”, proiect la „Danubiana”

Dimensiune text

Colegiul Tehnic „Danubiana” a derulat, în această lună, proiectul „Să vorbim… Europeana!”, coordonat de profesorii Claudia Ştefănescu şi Maricica Buzdugan. La acest proiect a participat Colegiul Naţional „Roman-Vodă”, prin profesorul Oana Mîrza-Cristea.

franco 02„Cunoaşterea unei limbi străine de circulaţie este un mijloc de cea mai mare eficienţă pentru realizarea conexiunilor interumane, indiferent de naţionalitate. Astfel, profesorii coordonatori au considerat ca obiective prioritare trezirea interesului şi curiozităţii elevilor pentru studiul limbilor străine, altele decât cele studiate la clasă, în cadrul activităţilor extraşcolare, dar şi adaptarea abilităţilor de comunicare ale elevilor la realităţile socio-economice ale Uniunii Europene. Printre activităţile proiectului se numără şi cea intitulată «O mască râde şi una plânge». Activitatea şi-a propus formarea unei imagini de sine pozitive şi dezvoltarea capacităţii de lucru în echipă a elevilor, concretizată prin programul «Poil de Carotte et sa Franco…semaine de joie», motivat, mai ales, de contextul lingvistic şi cultural al Săptămânii Francofoniei, cuprinsă între 14 şi 22 martie, când s-au celebrat limba franceză şi Francofonia. Spectacolul elevilor de la «Danubiana» a fost unul complet, cuprinzând două sketch-uri de teatru, inspirate de lucrarea «Poil de Carotte» de Jules Renard, cântec, dans şi recital de poezie, totul articulat în eleganţa şi subtilitatea limbii franceze”, a declarat profesor Claudia Ştefănescu, coordonatorul acestui program.

Sub deviza „Savourez le français… au chocolat”, curajul şi eforturile întregii echipe au fost răsplătite din plin cu… un tort de ciocolată.

COMENTARII

WORDPRESS: 0