Să dăm laudă Domnului Dumnezeului nostru!

Preasfinția Sa Petru Gherghel, Episcop de Iași

Preasfinția Sa Petru Gherghel, Episcop de Iași

                                      Scrisoarea Pastorală de Crăciun 2012

 

 

Binecuvântat să fie Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cerești, în Cristos, întrucât ne-a ales ca să fim sfinți și neprihăniți în fața lui!

 

Sfințiile voastre, iubiți frați și surori în Cristos,

 

Celebrarea misterului Nașterii Domnului în Anul Credinței, pe care l-am început la 11 octombrie, chiar în timpul celebrării Sinodului Episcopilor pentru o nouă evanghelizare, reprezintă o invitație vie la un imn de preamărire a Părintelui ceresc, care a binevoit să-l trimită pe Fiul său, pentru ca noi să avem viață și s-o avem din belșug, iar prin evanghelie să avem o credință vie și profundă.

 

Lui, așadar, care ni s-a descoperit prin Fiul său și ni se descoperă fără încetare prin Duhul Sfânt, să-i fie cinste și laudă în veci de veci!

 

Crăciunul este un moment de grație, un dar ceresc oferit omenirii și a devenit fundamentul întregii noastre speranțe, pentru marele mister ce a marcat istoria mântuirii, misterul iubirii Fiului lui Dumnezeu care se naște, devine om, ca să rămână mereu în mijlocul oamenilor și să-i înalțe la gloria cerească a Tatălui ceresc.

Biserica tresaltă de bucurie și face sărbătoare, în timp ce îngerii coboară din cer să vestească acest eveniment petrecut acum două mii de ani în istorie, mister ce se realizează acum, pentru că „astăzi” ca odinioară trăim același adevăr istoric al iubirii Tatălui ce se repetă și reînnoiește pe oricine și orice lucru în Fiul care se naște pentru noi.

 

Lumina și bucuria noastră este pruncul divin venit din cer.

 

Dumnezeu este un izvor de iubire care se face om, se face mic în Isus, pentru a fi calea noastră, adevărul și viața noastră.

Lecturile pe care Biserica ni le propune în ajunul și în ziua de Crăciun ne asigură că evenimentul nașterii lui Isus reprezintă pentru lume și pentru noi care credem lumină, pace și libertate.

Profetul Isaia în textul proclamat la Liturghia din noaptea sfântă ne vorbește despre lumină, „poporul care călătorea în întuneric a văzut o lumină mare” (Is 1,9). Textul din ziua de Crăciun prevestește că „toate marginile pământului vor vedea mântuirea Dumnezeului nostru” (Is 52,10), garantând, astfel, poporului său, încercat de atâtea suferințe, violențe și oprimare, că se va bucura de pace și de libertate. Este vorba de o lumină plină de bucurie, de o bucurie adevărată, profund umană, așa cum se întâmplă cu omul care ajunge să culeagă roadele, după o lungă așteptare, sau cum se bucură pentru o victorie pe care a obținut-o după o luptă istovitoare. E vorba de lumina care reușește să rupă lanțurile, să elibereze de sub puterea întunericului.

Despre această lumină și siguranță ne vorbește Isaia atunci când vestește marea surpriză care le este dată oamenilor: „Un prunc s-a născut, un copil ne-a fost dat”, căci acest copil special este semnul unei lumi noi, el este un sfetnic minunat, pe umerii căruia se află puterea, iar numele său înseamnă Dumnezeu puternic, principele păcii; împărăția lui nu se va sfârși, pentru că el va sta pe tronul regelui David, care vine să stabilească și să întărească dreptatea și pacea, pace care nu va avea sfârșit. Acest lucru îl va face zelul Dumnezeului oștirilor cerești (cf. Is 9,5).

Lumina, pacea și bucuria, de care este plină această lectură, sunt semnele acelei lucrări pe care Dumnezeu o oferă celor care cred în el, îl întâmpină și celebrează marele mister al nașterii sale, Crăciunul.

În Evanghelia după sfântul Luca (2,1-14), proclamată în noaptea nașterii, este reluat anunțul bucuriei, despre care vorbea Isaia cu mii de ani în urmă, al bucuriei intrării păcii în lume, odată cu nașterea pruncului, căruia îi sunt atribuite nume impresionante, extraordinare: Mântuitor, Cel Uns – Cristos, Domnul, așa cum avea să le declare îngerul păstorilor din jurul Betleemului: „Nu vă temeți, iată vă anunț o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: Astăzi în cetatea lui David s-a născut pentru voi un mântuitor, care este Cristos Domnul” (Lc 2,10-11).

Evanghelistul Luca așază nașterea lui Isus în cadrul istoriei universale, făcând referință la împăratul August și, în același timp, în istoria locală, amintindu-l pe Quirinus, guvernatorul Siriei, căci acest eveniment al nașterii, anunțat de profeți și notat de evangheliști, are o relevanță nu numai religioasă, ci și o conotație socială, politică, cu toate că Dumnezeu în mod surprinzător intră în lume într-o totală umilință, alegând calea cea mai simplă și firească, a unui copil plăpând și nevinovat.

Este vorba de iubirea de neimaginat a lui Dumnezeu pentru oameni, avea să sublinieze renumitul cardinal Carlo Maria Martini, un cunoscător profund al Scripturilor și al strategiei divine. Această descoperire este făcută cunoscută de îngeri păstorilor, considerați în acele timpuri cei din urmă în societate. Dumnezeu se apropie de cei marginalizați, săraci și simpli și le face cunoscută marea bucurie. Păstorii au fost primii care au auzit corul îngerilor și cântarea oștirilor cerești, intonând și proclamând lauda adusă lui Dumnezeu: „Mărire în cer lui Dumnezeu și pace pe pământ oamenilor, pe care el îi iubește” (Lc 2,14).

Același imn, Mărire – Gloria, îl proclamăm la marile noastre celebrări euharistice, ca un imn de bucurie și de laudă adus lui Dumnezeu, adorând numele său cel sfânt, iubirea sa creatoare și răscumpărătoare, misterul său trinitar.

Preamărirea adusă lui Dumnezeu din partea îngerilor are ca motivație tocmai voința sa de a aduce și stabili pacea între oameni, pentru care îl trimite pe Fiul său, nu o pace care este impusă din afară și apărată cu arme, cum se întâmplă în atâtea ocazii și părți ale lumii, ci pacea Crăciunului, pace care provine din interior, o pace specială, rodul întâlnirii cu însuși principele păcii, o pace care are un fundament dincolo de limitele și uzanțele umane, o armonie între om și Dumnezeu, între om și cosmos, între bărbat și femeie, între om și semenul său, cum sublinia cândva același mare exeget, regretatul Carlo Maria Martini, într-o omilie de Crăciun.

Pentru a trăi cu adevărat această pace, dar al lui Isus născut pe pământ, trebuie să știm să-l lăudăm și să-l adorăm pe Dumnezeu, trebuie să-l așezăm mereu pe primul loc, recunoscând că el este bucuria cerească, cum au experimentat-o Maria și Iosif și cum au trăit-o păstorii din împrejurimile Betleemului, iar după ei magii veniți din răsărit. Este foarte important să trăim acest mister și să-l primim pe Isus în condiția sa de sărăcie, umilință și totală dăruire.

Adevărata pace și bucurie are ca fundament solid credința că Isus s-a născut între oameni, nu numai acum două mii de ani când a așezat cortul său între oameni, la Crăciunul istoric, ci și astăzi, când el, la fel, se naște pentru noi, la Crăciunul nostru, când coboară în sufletul nostru, în casele și în instituții noastre, când ni se oferă, când ne oferă cuvintele sale, când ne dă trupul și sângele său ca mâncare și băutură pentru viața lumii, prin misterul jertfei de pe altar.

Credința ne face să retrăim de Crăciun întâlnirea lui Dumnezeu cu făpturile sale, cu oamenii tuturor timpurilor, o întâlnire plină de adevărată pace a oamenilor răscumpărați cu el, Fiul său, cu Dumnezeu făcut om, pentru ca omul să se înalțe la demnitatea de Fiu al lui Dumnezeu.

 

Isus, Fiul lui Dumnezeu, s-a făcut om, ca omul să devină Dumnezeu (Sfântul Irineu).

 

Este bine să înțelegem că întruparea lui Cristos nu este doar inițiativa lui, cunoscută din veșnicie, ci el însuși, din planul iubirii sale veșnice, a condiționat această venire pe pământ de adeziunea liberă din partea creaturii sale, reprezentată de Maria. Ea, cea plină de credință, curată și generoasă, acceptând să-l poarte în sânul ei pe însuși dătătorul vieții, devine prototipul întregii umanități, icoana tuturor oamenilor, care pentru a se bucura de viața și mântuirea adusă de el, trebuie să se deschidă cu un reînnoit „da” al credinței lor la hotărârea lui Dumnezeu de a fi pacea întregii omeniri și a fiecăruia în parte.

Orice persoană și orice familie, dacă vrea să beneficieze de un asemenea gest de iubire, de pace și de credință, are o datorie sfântă și o condiție absolut necesară de a spune, cum a spus însuși Isus, Tatălui: „Iată vin, Doamne, să împlinesc voința ta”, și cum a repetat într-un chip cu totul special Fecioara Maria: „Iată slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul tău”.

 

Sfințiile voastre, dragi frați și surori în Cristos,

 

Trăind cu bucurie Anul Credinței și Familia sau, așa cum obișnuim noi să ne exprimăm, Anul Credinței în familie, reînnoim și repetăm convingerea că fiecare dintre noi, fiecare familie, avem un prilej sfânt de a trăi din nou Crăciunul, sărbătoarea prin excelență a coborârii lui pe pământ și a prezenței sale în mijlocul nostru.

Chemarea Sfântului Părinte Benedict, a Sinodului Episcopilor și chemarea mea ca păstor al fiilor episcopiei noastre, împreună cu Preasfințitul Aurel, auxiliarul nostru, și cu toți ceilalți confrați colaboratori din Iași este una singură:

Priviți la Cristos care vine, care se naște, care ne iubește, ne vorbește și ne cheamă: Veniți la mine toți. Eu sunt calea, adevărul și viața; eu sunt pacea, bucuria și lumina voastră. Cine mă urmează pe mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.

Primiți de la el sărutul și îmbrățișarea sa cerească și ascultați-i chemarea: Mergeți și predicați evanghelia la toată făptura, căci eu sunt cu voi până la sfârșitul veacurilor.

 

Tuturor: Crăciun fericit în suflet și în familie!

 

Petru Gherghel, Episcop de Iași

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0