Prima paginăSport

S-au tras la sorți meciurile din Cupa României

Dimensiune text

La sediul Asociației Județene de Fotbal Neamț a avut loc tragerea la sorți a meciurilor din etapa I a fazei județene a Cupei României la fotbal, ediția 2012-2013.

 

Inițial, se stabilise ca etapa inaugurală să aibă loc în 10 iunie, dar acest lucru nu este posibil, întrucît în aceeași zi au loc alegerile locale. Astfel, prima rundă a fazei județene a fost devansată cu o zi, sîmbătă 9 iunie, iar meciurile vor începe la ora 17. În afară de cele 15 echipe din Liga a patra s-au mai înscris în competiție alte două formații, Teiul Poiana Teiului și Rapid Grințieș. În turul I va sta Biruința Negrești, lideră în campionatul județean, celelalte 16 echipe fiind împerecheate pe criterii geografice.

Programul partidelor din etapa I, în care primele echipe menționate sînt gazde, este următorul: Viitorul Podoleni – Bradul Roznov, Rapid Grințies – Flacăra Brusturi, Teiul Poiana Teiului – Energia Pîngărați, Inter Girov – Voința Dochia, Victoria Horia – Spicul Tămășeni, Moldova Cordun – Voința Ion Creangă, Zimbrul Vînători – Speranța Răucești, Avîntul Petricani – Bravo Bodești.

Programul fazei județene a Cupei României, în continuare, este: etapa a II-a – 17 iunie, ora 11; etapa a III-a – 20 iunie, ora 18; etapa a IV-a – 24 iunie, ora 11; etapa a V-a – 27 iunie, ora 18; etapa finală – 1 iulie, ora 11.

COMENTARII

WORDPRESS: 0