S-a reluat programul de screening pentru cancerul de col uterin

Dimensiune text

Programul naţional de screening pentru depistarea cancerului de col uterin s-a reluat, în 2014, la Roman, de pe 15 ianuarie, după o pauză de mai bine de două luni în care a fost oprit din lipsă de fonduri.

Programul este coordonat de Institutul Oncologic Iaşi, iar la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman coordonator este medicul obstetrico-ginecolog Laura Arvătescu, şeful secţiei Obstetrico-Ginecologie din cadrul Spitalului. Medicii de familie care fac parte din program trebuie să informeze şi să trimită populaţia feminină eligibilă la centrul de recoltare al Spitalului Roman. Persoanele care doresc să fie incluse în program trebuie să se adreseze medicului de familie.

Programul naţional de screening pentru depistarea cancerului de col uterin a devenit operaţional în luna aprilie a anului 2013. Au fost alocate, atunci, fonduri pentru testarea a 1.110 femei din judeţul Neamţ, cu vârsta cuprinsă între 25 şi 64 de ani, indiferent dacă aveau asigurare medicală sau nu. Din cele 1.100 de femei testate anul trecut, la două dintre cazuri a fost confirmată prezenţa acestui tip de cancer, iar la alte şase femei au fost descoperite leziuni precanceroase.

Depistarea din timp a leziunilor premergătoare cancerului de col este extrem de importantă, pentru că, tratate în faze incipiente, femeile nu vor mai ajunge să se îmbolnăvească de cancer de col.


COMENTARII

WORDPRESS: 0